vineri, 8 iulie 2016

Dulcegarii si filosofii de toddler - part I

Cristian, acu' ceva timp.
Se trezeste el pe la 7:30, ca niciodata. Eu nu sunt genul foarte matinal, n-am fost niciodata si stiu ca cine se trezeste de dimineata ajunge departe, dar no! nu te prea poti pune cu inner peace-ul omului si somnul. Anyway. Si fuge dincolo, aduce trenulete pe pat si ce-a mai gasit el, devenisem - undeva sub plapumioara calda - toboganul lui, partia, sina de tren ... "mami, tine picioaiele mai tzus" ca n-aluneca bine trenuletul, tac si fac doar ca sa ma mai lase sa stau un pic la caldurica pana pe la un 8:30-9:00. Si sare, tipa, se maimutareste, mai vine pe la mine sa ma pupe, eu stau cuminte la locul meu ca un ingeras. Si dupa vreo ora de chiut imi spune pe un ton serios: "Mami, nu mai face gaiagie! Ca dorm copiii" :)))))) Ce sa mai dorm ca m-a busit un ras instantaneu si mi-a sarit tot somnul. Tot eu eram aia galagioasa :)) 

Alta data, zilele trecute, tot asa: seara tarziu, ne asezam toti in pat. Andrei citeste povesti, noi ne tinem in brate si ne pupacim (my favorite moment of za day :D ), imi spune de vreo zece ori "mami, te iubec" in timp ce se uita in ochii mei, eu ma topesc si hop si eu "si eu te iubesc pe tine, puiul meu de om", trece treaba cu cititul, stingem lumina, liniste. Trec cateva secunde, eram aproape atipita si-l aud: "Mami, ce mai faci?" :)))) 

In alta seara, acelasi ritual, stingem lumina, pac pac toata lumea aproape atipita (Andrei sforaia de fapt pentru ca are acest talent inedit sa adoarma in fix 5 sec pe ceas de cand inchide ochii - mai ales cand tre' sa citeasca el) si-l aud "Mami, ce sunt eu?" "Baietel, iubire"...mai sta un pic "Mami, ce esti tu?" eu - in timp ce cascam si ma gandeam ca sunt intrebari capcana - "Femeie, iubire. Adica o fetita mai mare" ... "Mami, si tati ce e?" Aaaa...Un adormit "Tati e barbat" Cristian chicotind "Tati e baietel! Baaai....baaaai..." si intarzia sa zica continuarea razand singur pentru ca eu eram atipita si nu mai aveam chef de vorba si Andrei...v-am zis...Zzzzz. Funny kid :) 



Hai ca va mai zic cand imi mai aduc aminte :) 

marți, 24 mai 2016

Primarul si gloata

Ieri mi s-a intamplat o chestie care nu credeam ca mi se va intampla vreodata. Nu mie. Nu in parcul din spatele blocului in care ma duc zilnic sa ma joc cu Cristian. Nu in 2016.

Iesim ca de obicei pe la un 18h in parc. Cand ajungem, in loc de clasicii nostri prieteni de joaca de cativa ani, o multime de pensionari impanzisera incinta adunati in palcuri de cate 2-3 stand, asteptand ceva. Initial am crezut ca a murit cineva, prea stateau asa adunati acolo fara sa faca nimic, "fara nici un sens in viata". N-ajung bine, ca incep sa aud zumzete de ici si colo cum ca vine "domn primar Scripcaru". 


In cateva secunde fac legatura cu cele 4-5 utilaje de la Vectra care fusesera in parc cu cateva zile inainte, grabind asflatarea unui teren de basket care era perfect functional. Chiar ma intrebasem de ce naiba vin sa il repare fix pe asta cand in oras sunt strazi cu gropi cat nesimtirea unora...? Dar no, am zis ca aia e...ce stiu eu cetateanul de rand, nu? Stiu Ei mai bine. 

Intre timp, apare si dumnezeul gloatei "domn primar". Si uite-i cum se strang toti in jurul lui - unii cu treningurile tinutele sport proaspat scoase de la spalat, altii cu camasile scoase de la naftalina pentru preafericitul eveniment. Deja era evident cam care venisera acolo "chemati" de el si cam care nu. Vreo doua doamne de pe banca din spatele meu  care venisera cu copiii in parc imi tot spuneau c-ar trebui sa "plece naibii de aici cu tot cu pupincuristii astia dupa el, ca ne-am saturat de el doamna!" Zic da, dar nu vedeti ca a asfaltat terenul de basket, acu' tre' sa faca poze sa se laude un pic si pleaca. Sau credeti ca o sa mai vina prea curand sa va intrebe de sanatate? Radem amandoua si vad ca galusca mea da sa se duca spre tobogan. 

Cand ajung langa tobogan, gloata impanzise si scarile si tot. Adica ma scuzati - babele care obosisera de atata asteptat - ca s-a lasat asteptat domn primar - asa fac toate divele. S-a si scuzat cand a coborat din masina, ca vezi doamne mai avusese treaba si in alta parte. Poate pe Toamnei ca sa taie vreo panglica :) 

Si-n fine, chiar n-aveam nimic nici cu adunarea lor, nici cu tinutele lor, nici cu plictiseala de pe fetele lor. Pe bune. Chiar eram zen si peace and love si ma stiti voi. Si dau sa ii fac loc lui Cristian spre treptele toboganului, cu un "ma scuzati, va rog, copilul meu ar vrea sa se dea si el pe tobogan". Aud vreo zece voci care imi fac asa un "shhhhh" din ala lung si apasat, de parca eram la o inmormantare. "Liniste, duamna, nu vedeti ca vorbeste domn primar???" (nu pun semne de punctuatie in mod ostentativ in general, dar exact asta a fost reactia gloatei) Aaaaa. What? Recunosc ca pentru cateva secunde am crezut ca sunt in Coreea de Nord la o defilare. "Pai nu vreau sa fiu nepoliticoasa, dar trebuie sa recunosc ca nu ma prea intereseaza discutiilor voastre cu domn primar. De fapt ma cam doare in fund. Eu am venit cu baietelul meu in parc si mi-as dori sa profitam de tobogan si sa ne relaxam un pic. Daca se poate." 



Va cam dati seama ce am starnit acolo, in sufletele plictisite: "Dar vai, dar nesimtito!! Obraznico! Obraznicaturo! Cum poti sa vorbesti asa?" (panica, panica)  Credeam ca visez. Iar. Cateva voci de babe d'astea (bai, scuze! dar chiar nu le pot spune duamne asa cum si-ar dori! nu pot!) tipau asa in continuu la mine de parca as fi omorat pe cineva cu cateva secunde inainte si voiau sa ma omoare cu pietre. 

Indraznesc totusi: "Cum adica ma faceti nesimtita? Cu ce drept?" Ele tipau in continuare exact aceleasi chestii. Okay, se da una grasa de pe scarile toboganului, chipurile sa ne faca loc pana la urma, cand din stanga un tanar imbracat la camasuta si el, dichisit (nu era dl Oprica, ca ala statea fix langa domn primar) imi spune pe un ton asa de superioritate "Tu nesimtito, tu! Cum spui ca te doare in fund de domn primar?" Eram nervoasa, dar ma si busea rasul in sinea mea pentru ca imi imaginam cum am vreo doi metri inaltime si vreo 90 de kg si ma duc sa ii dau baitasului una peste capul ala frumos tuns si sa ii spun "Mai baiete, trezeste-te mai la realitate! Lasa bai comunismul si defilarile si gaseste-ti un job!" 

I-am spus ca ma doare in fund de adunarea lor si ca daca el a inteles gresit nu e problema mea si ca ar face bine sa vorbeasca mai frumos, ca deocamdata nu ne cunoastem si cine stie in ce context ne mai intalnim. Si ca mai exista o chestie pe lumea asta care se numeste "libertatea de expresie" O tinea pe a lui cu "tu nesimtito". Dragut, ce sa zic. Asa ii creste probabil in ograda lui domn primar.

M-am uitat in jur inca o data si l-am luat pe Cristian in brate ca sa plecam de acolo, din mijlocul gloatei careia e evident - nu ii apartineam. N-ai cu cine! 

miercuri, 9 martie 2016

Doi ani si-un pic de iubire

Zilele trecute m-a intrebat cineva cati ani are Cristian. El stie ca acum are "doi ani", ca s-a cantat "La mutzi ani taiasca" de ziua lui, ca lumea a mancat tort si el a suflat in lumanari (ajutat de prietena lui, Teo :) ) si ca a primit cadouri. Cateva zile dupa aniversare, daca venea cineva in vizita asa total intamplator tipa prin casa fericit "cadouuui" :)) A trebuit sa ii explic ca a cam trecut ziua lui. 

Ce-am invatat eu in astia (aproape) doi ani de mamicitie? Multe. Cat n-as fi invatat probabil in 10 ani fara el...

Pai am invatat ca un copil fericit e musai sa aiba o mama fericita. Serios! Si ca daca mama e obosita, nervoasa, nemultumita...nici copilul nu va fi ok. 

Imediat dupa ce am nascut si Cristian era cam cat o pisicuta gingasa la sanul meu, aveam impresia ca le stiu pe toate, ca doar cum fac eu e bine si ca restul care nu fac asa sunt cu capu'. "Cum adica sa nu-ti alaptezi copilul?!", "cum vine aia sa nu doarma el - puiul de om - langa mama lui?", "cum adica sa stea mereu in carut cand poti sa il porti si sa il tii aproape de tine, sa-i simti mirosul ala fain de bebelus pana nu mai poti?". Evident - astea au fost alegerile mele pe care le-as face de 100 de ori daca ar fi sa dau timpul inapoi. Si mi-am dat seama in timp ca de fapt sunt alegerile mele si asta ma face pe mine fericita. Pe mine, asa cum sunt eu - cu valorile, educatia, asteptarile mele.  

Am prietene care si-au alaptat copiii pana tarziu, altele doar un pic, altele vreun an, prietene care dorm inca cu copiii in pat (2,3 copii - imagine that!), altele care de la nastere deja ii facusera camera separata copilului, mame care isi poarta copiii sanatos, altele care ii poarta nesanatos, altele care nu ii poarta deloc. Mame care au inceput sa-si hraneasca copilul la 4 luni, altele la 6, altele la 8. Stiu mame care pleaca in concediu linistite fara copii, altele care pleaca cu inima stransa fara copii pentru ca asa si-a dorit sotul - o vacanta doar in doi, altele care nu s-ar putea desparti de ei o noapte. Mame care ar sta acasa cu copilul o viata intreaga, altele care s-ar intoarce la munca dupa 3 luni. Unele care asculta de gura lumii, altele de gura mamei/soacrei si altele care citesc si se informeaza si aleg singure ce cred ele ca e mai bine. Toate sunt mame faine si mame bune pentru copiii lor. Pentru ca da, o mama fericita = un copil fericit. 

Toate, dar absolut toate, suntem diferite. Mi-a luat ceva timp sa inteleg treaba asta, sa nu ma mai amestec, sa nu mai dau sfaturi daca nu imi sunt cerute si sa inteleg ca nu toti copiii sunt ai mei :) Si mai ales, sa nu mai judec. Si ca pana la urma fiecare face exact asa cum e bine pentru ea, asa cum simte ca trebuie sa fie lucrurile in viata ei. Mamele aleg ceea ce le face fericite. Ceea ce este pana la urma perfect pentru toata lumea :)  

Cu Cristian am facut ceea ce se pare ca se numeste "attachment parenting" instinctiv. Mi l-am dorit atat de mult in viata mea, il asteptam de asa de mult timp - incat nu l-am putut indeparta de mine imediat dupa nastere, cand tot ceea ce visam era sa il tin in brate si sa-l iubesc. Si ne e bine asa. De fapt, ne e perfect.


Acum e mare - sau cel putin asa mi se pare mie. Vorbeste mult...nu stiu sincer cu cine seamana? :) Intr-o zi l-am intrebat ceva si mi-a raspuns asa mieros de m-am topit instantaneu "Ouuuui". Deci franceza mea da roade. Stie sa numere pana la 10 in franceza dupa mine si mereu cand incep sa vorbesc cu el imi spune: "Matheo si Elisa mica" (prietenii lui din Franta de 3ani si respectiv cateva luni :) ) Mi se pare fascinant felul in care copiii fac conexiuni din astea de te lasa cu gura cascata. L-a auzit doar o data pe Mat vorbind franceza. Btw o chestie pe care nu am facut-o niciodata a fost sa il subestimez. Intelege muuuult mai multe chestii decat ne putem noi imagina si treaba asta mi-a dovedit-o in repetate randuri. Ca sa nu mai spun ca are o memorie mult mai buna decat a mea. Daca nu gasesc ceva prin casa, pot sa il intreb linistita pe el. 

Mi-am dorit mereu o relatie faina cu copilul meu, o relatie de incredere si un fel de respect asa pe care de multe ori parintii nu il ofera copiilor. Si e fain sentimentul ala ca iti reuseste ceva, ca e cum ti-ai imaginat sau chiar mai bine decat ti-ai imaginat :) 

S-au scurs doi ani de iubire minunata. Simt ca va urma o alta perioada din viata noastra, simt ca ne vom petrece timp impreuna, dar mai putin. Planuim sa il dam la cresa/gradinita. Am inima cat un purice si ditamai nodul in gat, dar lucrez la asta :) Sper din suflet sa ii placa si sa se acomodeze usor. 

luni, 7 decembrie 2015

Impreuna pentru NOI! :)

Mie in decembrie imi miroase mereu a brad, portocale, cadouri, vacanta, zapada...:) vin fiert cu mirodenii :) prieteni. Asa e luna asta, calda. Sau asa imi pare mie. 
Parca e cumva si o luna a faptelor bune...nu?

O gasca de mamici faine din Brasov (si tatici :D ) s-au gandit sa organizeze un eveniment in cadrul caruia sa stranga fonduri pentru renovarea Sectiei de Pediatrie a Spitalului de Boli Infectioase Brasov: Impreuna pentru NOI! Evenimentul va avea loc duminica viitoare - pe 13 decembrie - la Lux Divina - Centru de Evenimente intre 11h - 16h. 

Puteti dona bani, puteti cumpara direct de acolo produse diverse de la prajiturici la turta dulce, ornamente de Craciun sau tot felul de cadouri pentru sezonul aceasta. In plus, vor mai fi ateliere pregatite pentru copii si numere de divertisment. Mai multe detalii veti gasi pe pagina de facebook de mai sus. 

Mi-ar placea sa ne vedem acolo! :) 
O sa fie asa...ca o duminica in familie :)




duminică, 18 octombrie 2015

Oda babywearing-ului si drumetiilor

Acu' cateva zile vorbeam cu Ralu pe wassup (prietena mea de suflet cu care "am voluntariat" in Venezuela si care locuieste inca la Bruxelles) ca tocmai fusese la un curs de kangatraining cu micuta ei T. care are 2 luni si un pic. Adica un fel de aerobic, dar pentru mamici. Genial, nu? Radeam cu ea ca mamele noastre saracele nu stiau cum sa se imparta mai bine intre munca, spalat de mana fineturi, calcat ... si noi hop! cu pruncul la purtator si mai un kangatraining, mai o drumetie, mai un shopping. Cam fain. (asta asa...ca rasfat pentru noptile nedormite :)) )

Mai am zile cand ma apuca nostalgia si iau "albumele foto" (digitale) la rasfoit. Mamaaa ce ne mai plimbam anul trecut prin tot orasul. Primele 6 luni (sau mai exact 5l 1/2 :D ) l-am purtat intr-un wrap elastic mai peste tot. Cel mai mult imi placea cand adormea la pieptul meu si puteam sa ii simt mirosul ala de bebe mic care a devenit intre timp drogul meu preferat, chiar daca el nu mai e chiar asa de mic :)) 

(aici eram intr-un tur al Brasovului, ulterior mi-am dat seama ca galusca isi lua masa in oras :) )


Urcarile pe Tampa - dimineata pe racoare - raman in topul nostru. 

(Cristian in wrapul elastic Isara primit de la "natsa Maia" si de la "Meiii" (adica nasa Maria si Meli :)


(In Boba 4G - tweet, care ramane marea noastra dragoste )

Tot ieri incercam sa-mi amintesc pe unde "l-am drumetit" pe Cristian si pe unde m-as mai duce...e drept ca drumetiile mai serioase le-am inceput cam dupa ce a facut 6 luni si a inceput magia din Boba. Boba, ce ne-am fi facut noi fara tine? :)) 

In afara de clasicul urcat pe Tampa, unde am aflat ca se doarme foarte bine de fiecare data - 




am mai fost la Bunloc, 

(aici si-a descoperit pasiunea pentru mangaiatul copacilor)

prin Poiana Brasov





la 7 scari, la Cabana Curmatura in Piatra Craiului 



(unul dintre traseele mele favorite) 


La Cabana Diham, in Bucegi



(unde ne-am imprietenit cu o gasca de oameni - la propriu :)) )

am incercat sa mergem si pana la Malaiesti cu Cristian, dar fiind un pic mai mare si cu prea multa energie n-a vrut decat sa arunce cu pietre in rau :), 


la Susai, unde ne-am "drumetit" cu buni si o prietena si l-am dus doar eu in spate vreo 2h dus, 2 intors, nu-mi vine sa cred ca nu am obosit deloc si nici nu m-a durut spatele! :D In general impart "sarcinile" cu Andrei.

la Trei Brazi, 




la Schitul Coltii Chiliei in Piatra Craiului


Cam astea imi vin acum in minte. 

Ah! Si azi in Postavaru'. Era pacat sa ratam o duminica asa misto cu soare!

(treaba asta cu aruncatul cat mai "tsus" este una dintre activitatile preferate :D - ale lui mai ales...:) )


As mai vrea sa ajungem la Padina cateva zile si de acolo sa facem drumetii scurte. E un traseu pe care l-am facut B.C. (before Cristian :)) ) in doua zile: am urcat in prima zi de la Sinaia pana la cota 2000 si am coborat la Padina unde am si ramas peste noapte. A doua zi am traversat Bucegii si am coborat in Simon. A fost un traseu greut, dar al naibii de fain! Cam lung pentru Cristian acum, asa ca asteptam sa mai creasca.

Pe lista avem si Malaiesti-ul, dar cred ca mai la vara. Ciucas-ul e si el pe acolo, ultima data am fost cand eram insarcinata prin luna a sasea :) 
La fel si cascada Bigar, dar ca sa mergem acolo o sa ne luam un mini-concediu, pentru ca toata zona pare minunata. 

Avem o tara faina si ar fi pacat sa nu profitam de treaba asta, mai ales cand apar si copiii in ecuatie. Mereu cand plecam pe undeva ma bucur ca am descoperit purtatul sanatos si o data cu treaba asta ca putem sa il luam peste tot pe Cristian cu noi. Cred inca cu tarie ca cel mai bine le e copiilor - mai ales cat sunt mititei - cu parintii :) Faptul ca face parte din viata noastra si ca il implicam in orice cred ca ii da un sentiment frumos, se simte iubit si acceptat. Si ca descopera mereu chestii noi, ceea ce mi se pare genial. 

Si dincolo de drumetii, ma bucura purtatul sanatos mai ales cand vad scene ca asta...:))


Zi faina! :) 

marți, 13 octombrie 2015

Sunt o sirena si-mi cam place

"Draga caninule din dreapta-jos,
Abia astept sa iesi din gingia lui Cristian"

Nopti albe si dulci dimineti obosite. Iesitul dintilor la Cristian este sinonim cu "tata-n gura". Noaptea, ca ziua isi mai face de lucru cu altele. N-ar fi chiar asa o drama daca 1. nu mi-ar amorti fundul, spatele, coapsa pe aceeasi parte 2. n-as face pe mine in toiul noptii. (tre' sa ma gandesc serios sa nu mai beau nici un lichid dupa orele 21 cand simt ca se aproape o eruptie denatara). Cred ca vreo ora azi-noapte m-am gandit daca sa fug la baie si sa-l aud trezindu-se si plangand pe Cristian sau sa mai tin "un pic" (picul asta e foarte relativ noaptea, eu habar nu am daca ma tin de juma' de ora, o ora sau trei ca mereu mai atipesc cate un pic si cand deschid ochii simt ca imi crapa vezica). Anyway. 

Ideea e ca (parca) nu prea am dormit azi noapte. Pe la 8h cand ne-a dat trezirea credeam ca e vreo 5h si ca eu de fapt petrecusem intr-un club pana dimineata pe la 3h. Am intredeschis un ochi si i-am vazut fatuca aia fericita pregatita de o noua zi de joaca (yeeeey): "acolo, acolo" (adica in sufragerie, unde este taramul jucariilor). Asa-mi place de el dimineata ca se da repede jos din pat, fuge la usa si deja stie cu ce vrea sa se joace. In tot timpul asta eu abia imi deschid al doilea ochi si mai casc de vreo trei ori, gandindu-ma ca intr- o zi o sa ma astepte cineva cu cafeaua gata facuta in bucatarie...

Ma tarasc si eu pana dincolo, asta daca nu cumva deja a venit sa ma traga de mana "mamiii, mamiii acolo!" E asa de comic cand vine dupa noi sa ne cheme unde se joaca el, zici ca arde cel putin o cladire :)) De obicei vrea sa ne arate ca merge trenul "osu", sau cel "albatu'" sau ca "bagonu' hop" adica i-a cazut vagonul pe jos pe sub canapea si nu poate sa il ia singur de acolo. Ma rog, chestii de viata si de moarte. 

Azi dimineata avea chef de citit: "Mamiii, Petiiiin!" Petin este traducerea adaptata de la Peter Pan. I know, si eu m-am prins mai greu pana la un moment dat cand mi-a adus din biblioteca cartea si atunci am avut revelatia "A-ha...Petin...". Cel mai mult si mai mult la Petin imi place ca din toata povestea eu sunt o sirena care sta gingas pe o stanca si se uita spre el ;;). L-am intrebat sigur daca aia sunt eu si a zis ca da. De atunci imi place foarte mult sa citim din Petin :)) 



De fapt imi place orice fac cu el chiar daca ma tina toata noaptea treaza :) 

vineri, 2 octombrie 2015

Barbatii si handicapul emotional

Provocarea mea cea mai mare in calitate suprema de mama de baiat este sa cresc un barbat care sa nu aiba issues de natura emotionala. Da, un barbat. Pentru ca oricat de simpatici sunt baieteii cat sunt mici - ei devin la un moment dat adolescenti si imediat dupa - chiar sub ochii vostri - barbati. Stiu - pare ca e mult pana atunci. Dar "intelegerea" cea mare pe care am facut-o cu mine, my self and I este ca ii vor acorda lui Cristian tot timpul de care are nevoie, toata rabdarea pe care o am si mai ales tot sprijinul din lume. 

Presupun ca fiecare dintre noi (noi, adica "muierile") si-a luat macar o data barbatul la o discutie mai serioasa (de care majoritatea fug mancand pamantul doar cand aud cuvantul "discutie" sau si mai bine "vreau sa-ti spun ceva" :) )
-"Si...cum te mai simti? Esti fericit cu...(noua cratita, soacra, noua masina, faptul ca o sa mai avem cinci copii etc etc)? Esti ok cu...(idem)?"
-"Aaaa...cred ca da". 
Tot ceea ce e legat de exprimarea sentimentelor sau a emotiilor = mai bine nu. 
Nu zic ca-s toti la fel, cele care aveti barbati guralivi si gata sa-ti exprime sentimentele la tot pasul...well..:)) aveti grija totusi! sa nu fie nici prea expresivi. 

Am cateva expresii in topul topurilor pentru care as putea intra in pamant de 10 ori la rand:

"Esti baiat (si mai ales esti mare - uite ai aproape 2 ani!), tu NU AI VOIE sa plangi! Vai, ce rusine! Baietii nu plang." 
- tradus "Esti baiat, si nu ai voie sa te doara, sa plangi, sa-ti exprimi nici un sentiment!"

Si ajungi adult. Barbatul fatal. Ar muri toate femeile sa te cunoasca. Dar ele habar nu au. Si trece timpul - iti cunosti iubirea vietii tale si nici tu nu ai habar ce e cu tine. Nici cu ea, ca doar nu stii ce e aia empatie, ce inseamna ca cineva sa te asculte cand vorbesti, sa spui ceea ce simti, termenul de "comunicare" pare doar un termen scos din dictionar. Ti-e si frica de fapt sa spui multe, pentru ca de cele mai multe ori - ori ti s-a taiat scurt elanul, ori ai fost judecat. Asa ca mai bine taci. Cand o asculti pe ea ca vorbeste, pare doar rupta dintr-un film ciudat, o lasi sa zica ce are de zis - tu te gandesti la ale tale si speri ca pana maine sa ii treaca.  

Eu nu sunt clar perfecta. Si stiu treaba asta, si in general atunci cand apar copiii in viata noastra parca ies la iveala toate problemele din copilarie, adolescenta...percepem altfel intamplarile din trecut si mai ales lucram cel mai mult acolo unde noi am avut goluri. 

Revin la Cristian. Chiar imi doresc sa ii ocrotesc viata emotionala, sa il cresc frumos, bland, bun, sa stie sa se bucure de lucruri mici, sa vada frumosul in orice. Nu mi-as dori sa-l vad peste ani un barbat handicapat emotional. 

Pfff stiu! E al naibii de greu. 

E timpul sa ma retrag. Somn usor. Ma duc sa il pup pana il tocesc - iar...! :) Sper sa nu-l trezesc

PS: am inceput sa citesc "Crescandu-l pe Cain" - sper sa o termin curand, inca nu reusesc sa citesc doar carti de specialitate - mereu mi se face dor de Zafon :) si uite asa iese o impletitura de stiluri...well...:)