Anul galuscutei. Cel mai frumos.

Wow! ... WOW! :)
Exact asa a fost anul asta.

Ultima chestie pe care mi-o amintesc inainte sa nasc e ca eram la revelion :)) si am nascut abia dupa o saptamana :)

A fost un an misto, al naibii de misto. Ma asteptam sa fie mai greu. Sa nu-i pot face fata, sa nu ma simt o mama asa de buna, sa ma simt depasita, nepregatita, cu toate ca ma pregatisem. Stiti voi, sentimentul ala de "Okay, si acum?". Well, spre norocul meu am facut ca intotdeauna: mi-am ascultat instinctul si nu prea am planuit mare lucru. M-am dedicat 100%, cu riscul de a uita de ce se intampla in jurul meu de multe ori. M-am vazut cu oamenii dragi mai rar decat mi-as fi dorit, le-am spus de prea putine ori lucruri dragute, am preferat serile cu ai mei acasa in locul iesirilor de seara cu fetele. Cu toate ca as fi putut, daca as fi vrut. Dar mi-a fost greu sa ma rup de cocoon :) Stiu ca ele inteleg, si daca nu ma inteleg acum, ma vor intelege la un moment dat. Mai ales unele dintre ele. But no worries, serile noastre cu o sangria in mana sunt puse bine, acolo, undeva. In Bistro.  

Anul asta a facut din mine un om mai responsabil (cred), poate mai bun, mai intelegator, mai rabdator sigur - acolo n-am nici un dubiu!..pe de o parte. Si un om mic, dubios si irascibil pe de alta (raaaar de tot, da??) 

A propos de asta, eu sunt rea la doua chestii - care daca nu-mi sunt erau satisafacute fac urat - (probabil exact ca majoritatea oamenilor de pe Pamant): somn si foame. Hahahhahahahha. Rad acum pentru ca dupa prima noapte acasa cu Cristian in care probabil dormisem adunat vreo juma' de ora de grija, emotii, dor, emotii, drag, emotii, in conditiile in care eu eram obisnuita si chiar puteam cu usurinta sa dorm 12h/noapte - am zis ca daca asa e mereu e imposibil sa n-o iau razna in cateva zile. Aveam o fata de bufnita dimineta si singurele ganduri ma duceau la o persoana pe cine s-o angajez sa stea noaptea cu Cristian, sa mi-l aduca la san, sa-l culce - timp in care eu nu faceam decat sa dorm? Aia a fost prima noapte. 

Am sunat-o pe Ioana pe la pranz parca, Sasha avea deja 5 luni. Ditamai baiatul! - pentru mine - atunci cand o auzeam pe Ioana cu cata relaxare vorbeste - aveam impresia ca Sasha era deja la facultate. Cred ca am povestit cu ea vreo ora despre bebelusenie si pufoseniile din dotare. Ma simteam deja mai bine. Imi povestea cum Sasha venea singur la san noaptea si asteptam si eu momentul ala magic in care nu ma voi mai ridica din pat ca sa stau in fund la marginea patului in timp ce Cristian suge agale si mie imi pica ochii in gura de somn (o data am si atipit cu el in brate, si-a dat Andrei seama ca adormisem...:)) ). 

Au trecut de atunci - de la prima noapte nedormita - cateva sute de nopti..vreo trei sute si ceva. Unele mai bune, altele cu treziri mai dese, cu eruptii dentare, cu febra, cu chef de joaca la 3:28am si dormit dupa vreo ora...De cand am nascut n-am avut nici o noapte dormita cap-coada fara treziri, pentru ca inca cere laptic si noaptea. Evident ca fiind langa mine, uneori nici nu ma trezesc, il simt doar ca se mufeaza. Dar ce voiam sa spun e ca adio 12h de somn/noapte! :)) Adio si 10h! Cu toate astea, culmea culmilor, primele zece minute ale diminetii sunt mai ciudate si parca parca as mai dormi putin. Dar dupa ce m-am ridicat din pat si m-am activat - ai zice ca tocmai m-am intors dintr-o vacanta in Caraibe. Semn bun. M-am obisnuit cu nesomnul. Uneori si cu foamea. 

Nu stiu exact daca galusca a prins o luna la el in patut (patutul cumparat din timp de la ikea, asternuturi facute la comanda, saltea cu cacamacadecocos...stiti si voi cum suntem noi parintii cand ti-e odrasla pe drum si vrei sa ai tottottot de la pat la unghiera la cadita la periuta de dinti), dupa care s-a mutat asa natural la noi in pat si acolo a ramas. Si da, a ajuns sa miroasa singur sanul si sa vina dupa laptic noaptea. Acum inainte de culcare are chiar ritual de mangaiat, mirosit, pupat, gudurat pe langa, ras hazliu dupa ce mai nou ii zice "gi-gi" sau "dgi-dgi" si alte alea (despre titi e vorba, nu despre mine - cu mine n-ar avea nici o treaba daca n-as fi purtator de laptic bun, va zic sigur!). A propos de asta - mai e o saptamana si face un an. Si e inca hranit in proportie de 90% cu lapte matern, nu ca as tine eu mortis sa ii dau numai san, dar nu l-am obligat niciodata sa manance nimic din ce nu a vrut. Mai gusta fructe, uneori legume, ii place iaurtul, mai roade biscuitei daca ii fac, dar nu pot sa spun ca i-am inlocuit vreo masa complet. Si o sa merg dupa instinct iar si sa fac exact asa cum imi dicteaza inima (si Cristian) :)  

Inca mi-e dor de el atunci cand doarme dincolo si eu mai pierd timpul pe calculator inainte de somnic :) Mi-e dor sa-l vad, sa-l aud, sa-l miros. Cel mai mult am stat despartiti vreo 3h, cand am fost la o conferinta si-am iesit de acolo doar cu gandul la el. Bucuria de pe fatuca aia a lui rotunjoara asa si rosie de la aerul de munte ma face mereu sa explodez de fericire. Si sa-l pup in continuu pana simt ca l-am tocit :) Sau pana ma impinge el cu manutele alea pufoase (inca).  

Mai e maine din anul asta. Atat. M-au intrebat cateva persoane ce facem de revelion. N-am cautat niciodata sa fac nimic special si de cele mai multe ori nu prea am avut planuri merete. Mai ales anul asta. O sa zic clar pas la petreceri galagioase, cu multi oameni si cred ca o sa spun yes la o seara in doi cu un pahar de vin, sampanie sau ce-o fi dupa ce il culcam pe Cristian. Pana la urma e doar o seara, ca oricare alta. In care Cristian trebuie sa se odihneasca ;) 

A fost un an bun? A fost sigur! Cel mai bun si mai frumos de pana acum! A fost magic!

A fost un an plin? Claaaar! Plin cu de toate! Bune, rele, mai mult bune de fapt. 

Daca as putea da timpul inapoi, as schimba cu ceva ce a fost? Probabil ca nu. Sau doar putin, pe ici pe colo, dar nimic esential.

A fost un vis frumos devenit realitate. 

Ceea ce va doresc si voua! :)

Managementul de acasa

Ieri, in timp ce-mi spalam cana de cafea, mi-a venit in minte un curs de management pe care l-am facut pe vremea cand lucram. Chiar ma gandeam zilele astea - daca nu era seful meu asa dragut sa nu-mi prelungeasca contractul fara sa ma anunte (vedeti, deja am trecut peste suparare, sunt doar ironica) - peste cateva zile ar fi trebuit sa ma intorc la munca. Adica sa las minunatie de galusca la cresa si eu sa fiu din nou o doamna machiata, coafata si alte alea la birou (nu ca acasa n-as fi:)) ).

No, ma rog. Alta era ideea. Legat de cursul ala - mi-am amintit o chestie geniala pe care tot incerc sa o aplic si acasa si nu-mi iese mereu (pentru ca in teorie totul e superb, dar practica ne omoara!). Treaba cu "cum sa delegi sarcini?" (sau de ce e bine sa o faci:) ). La munca e clar - era problema mai tuturor managerilor. Dar acasa? Pai si acasa se iau in considerare exact aceleasi argumente: (1) eu stiu si pot sa fac treaba asta cel mai bine (sincer acum...cine stie sa spele vasele mai frumos decat mine? sau sa intinda rufele? sau sa dea cu mopul pe jos? :)) ), (2) pana dau indicatii altcuiva mai trece niste timp care e evident pretios, (3) daca persoana careia ii dam indicatii ne fura locul? :))) Okay, trei nu se aplica acasa pentru ca ar fi hilar. 

Sunt absolut convinsa ca muuuulte mame se confrunta cu atitudinea asta. Care pe termen lung e total devastatoare. De ce? Pentru ca daca nu delegi sarcini ajungi sa: 

- fii mereu obosita

- fii un pachet de nervi si frustrari

- nu ai timp deloc pentru tine

- creezi o falsa dependenta (ai impresia ca ceilalti nu se pot descurca fara tine - ceea ce nu-ti doresti neaparat, asa-i?) 

- ajungi la 50 de ani sa faci tu tot - mereu - pentru toti membrii familiei (puterea obisnuintei, huh?) 

Eu recunosc cu mana pe inima ca-mi place sa fac chestii prin casa: sa spal rufe, sa le intind, sa fac ordine, curat - daca m-as pricepe si la zugravit, pus tapet, pus parchet - orice - as face. Dar mai stiu ca nu sunt singura. Si nici nu as vrea. 

Mai problematic cu genul asta de femei (asta sunt si eu acum si lucrez la mine ca sa nu mai fiu asa!:) sa stiti ca am facut progrese) - e momentul in care ele devin mame. Atunci cand apare un copil in familie si mai ales cand creste si incepe sa fie constient de faptul ca poate face singur lucruri - el trebuie lasat sa faca. Ajutat, invatat cu rabdare. Dar lasat. Sa facem noi totul in locul lor nu e o solutie.

De exemplu: Cristian are aproape 11 luni. Uneori, pentru ca trebuie sa plecam undeva sau pur si simplu pentru ca nu am dormit eu destul, prefer sa ii dau iaurtul in gura cu lingurita si sa ne vedem in continuare de treaba. Dar el e baiat destept si dupa vreo doua trei lingurite imi ia obiectul roz din mana si il duce singur la gura. Evident ca la varsta lui nu face lucrurile perfect - nici nu m-as astepta la asa ceva - o parte din iaurt ajunge pe masuta lui, o alta parte pe bavetica, putin pe langa gura si ceva ceva unde trebuie. Cu toate astea, satisfactia lui e de nepretuit! Se distreaza foarte tare cand mananca singur, se joaca cu lingurita, o tina in gura fara maini - cu alte cuvinte invata. Daca nu l-as lasa, nu ar putea exersa - si as ajunge la 5 ani sa ii dau tot eu in gura. Imi doresc asta? Nu. 

Vor urma multe etape probabil, la noi aventura abia incepe. Deja il implic cate putin in toate activitatile. Ne uitam impreuna la masina de spalat cand bag rufele, ii explic ca o sa iasa curate de acolo, cand dau cu aspiratorul il las sa stea pe langa mine (acum rade, la inceput ii era frica). Udam impreuna florile si vorbim cu ele ca sa creasca mari si frumoase. Deja 5 orhidee au bobocei :) 

Cand va incepe sa poate face si alte lucruri, il voi lasa. Pentru simplul fapt ca vreau sa aiba incredere in el, in propriile forte. Si pentru ca vreau sa fim o echipa. Toti trei. 

Pana la urma totul este un exercitiu si cu cat exersam mai mult cu atat o sa ne iasa mai bine. Vorba bunicii "ca la matematica" :) 

E important sa empatizam cu puii de om. Imaginati-va ca trebuie sa schimbati o roata la masina (help!). V-ar iesi din prima perfect? Ati stii de unde sa incepeti? Well...:) Cam acolo sunt si ei. Ii vrem niste adulti misto care stiu sa ia decizii si siguri pe ei? Sa le oferim sansa asta atunci. 

Si un fel de PS: tocmai mi-am amintit de o scena din "The shift - ambition to meaning" by dr Wayne Dyer (e undeva pe la minutul '46). Va las sa-l vedeti, clar tot filmul e de vazut! Dar scena e legata de un moment cheie unde unul dintre personaje (o mamica) isi tot striga copiii sa vina la masa...hai, uitati-va la film, ca e misto! :) 

Nepoti vs bunici - despre ce, cum, unde, cat si mai ales daca

Miercuri am fost la un seminar foarte fain despre parenting tinut de Urania Cremene :)

Am inregistrat cateva chestii care mi s-au parut misto cu telefonul pentru ca voiam sa le auda si Andrei, dar si mama (adica bunica din dotare:) ). Andrei era evident la munca, asa ca am inceput sa ii povestesc mamei ce fain a fost si ce idei misto si cu exemple si tot tacamul (a propos de asta o sa incerc sa fac si un rezumat al seminarului - nu promit ca azi pentru ca e deja trecut de 23h, dar cand am timp & chef ma pun pe scris). Dupa cateva minute, mama: "Mda..astea-s idei de americani" :)) Urania ne prevenise ca s-ar putea sa fie un pic mai complicat cu bunicii, pentru ca deh, ei vin din alta lume. Si chiar asa e. 

Si chestia asta m-a pus pe ganduri. Ma pusese dinainte, dar acum parca mai aprig. De fapt m-a facut sa ma gandesc care ar trebui sa fie de fapt rolul bunicilor si cata responsabilitate trebuie sa le lasam lor. Capcana e destul de mare. Apare Timpul vs Bani. De ce spun asta? Pentru ca multe mame sunt nevoite sa se intoarca la munca atunci cand copilul implineste 11, respectiv 1 an si 11 luni (btw ce aberatie asta cu o luna trebuie sa stea tatal cu copilul, ce mod elegant al statului de a mai castiga niste bani!). In mod normal, in tarile mai dezvoltate, copilul este dus la cresa, dupa care la gradinita. Putin cam devreme ce-i drept, dar cam asta e cursul lucrurilor. In Romania, tendinta mamelor este sa-si lase odraslele cu bunicii. Pentru ca e mai comod, mai ieftin. 

Dar cat e de sanatos - pentru dezvoltarea armonioasa a copilului - sa fie crescut de bunici? 

Va spun sincer ca in viziunea mea nu e neaparat o solutie. Nu e deloc peiorativ, este o realitate cu care ne confruntam zilnic. 

In primul rand, bunicii copiilor nostri, adica parintii nostri au prins vremuri cu mult diferite fata de ceea ce traim noi acum: final de razboi mondial, comunism, supunere, teama, uneori lipsuri, lipsa de informare. Viata lor era simpla si nu prea. Era simpla pentru ca nu existau multe optiuni, dar lipsa optiunilor ducea probabil la frustrari cat casa. Nu le-a fost usor, sunt convinsa. Intre servici, spalat rufe cu mana, fiert fineturi, facut de mancare, calcat, culcat copii - nu cred ca se gandeau nici o clipa daca Copilul lor de azi va fi Adultul implinit de maine. Pur si simplu nu aveau timp, iar sistemul nu le oferea sansa asta. Era probabil o chestie asa SF - vorba aia, idei de americani! 

Dincolo de diferentele de viziune deci - mai am un hop. Rabdarea. Un copil inseamna rabdare. Uneori are nevoie sa ii explici ceva de zece ori, de douazeci ca sa inteleaga. Va vrea sa mearga in patru labe pe asfalt si prin iarba, sa mangaie frunzele, sa te JOCI cu el in nisip. Va vrea sa fie si sa se simta liber, sa aiba control asupra actiunilor lui. Si asta ore in sir. Eu am rabdare si stiu ca pot sa trec peste o zi ca asta pentru ca e al meu, il iubesc si vreau sa se dezvolte frumos. Sunt bunici care au rabdare. O ora, doua. O zi, doua. Dar a treia zi copilul va sta in tarc/patut/ camera lui singur pentru ca bunicul/bunica au obosit. Vor sa stea intinsi pe pat, sa se uite la o telenovela si dupa sa o povesteasca cu prietena la telefon inca o ora. Si e dreptul lor, pana la urma. Au muncit o viata intreaga, acum trebuie sa se odihneasca. 

A propos de asta, cati bunici ati vazut pe jos prin parcuri, prin nisip, jucandu-se cu nepotii lor? Exact! :) Cel mult, hata-hata in leagan juma' de ora, dupa care inapoi in carut. Iar copiii au nevoie de joaca, de miscare, de energie. 

In afara de asta, bunicii au tendinta de a rasfata. Bag mana in foc pentru toti bunicii din lume. Cu vreo exceptie, doua. Ii rogi ceva, dupa 5 minute fac tot ca ei. Ceea ce e un pic frustrant pentru parinte. Pentru ca pur si simplu parintii au o anumita idee despre cum vor sa isi creasca copiii, bunici alta. A propos de asta, am auzit des "Pai ce? Eu nu stiu sa cresc copii? Uite, am crescut 3 si uite ce sanatosi sunt!" Parerea ta. Sa cresti copii e mai mult decat sa-i imbraci, sa le dai sa manance si sa-i duci la scoala de mana. Asta poate sa faca oricine. Si Maricica cu 3 clase. 

Evident, orice discutie cu bunicii in care vine vorba despre cresterea copiilor e soldata cu victime. Ei cu ale lor, tu cu ale tale. Uneori apar discutii interminabile, iar intelegerea reciproca a punctelor de vedere seamana mai degraba cu o noapte cetoasa decat cu o dimineata senina cu soare. Calea de mijloc este ca bunicii sa nu intervina in educatie. Adica sa-si petreaca exact timpul ala de calitate cu nepotii, in care sa ii invete cantecele si sa le faca cate o prajitura cu pudra de roscove si migdale (zic si eu).   

A propos de asta, mai citisem un articol (incerc sa il caut) cum ca exista o diferenta majora intre copiii crescuti de bunici si cei dusi la gradintia: cei din urma sunt mai sociabili si au vocabular mult mai bogat decat al celorlalti, care se pare ca pot avea chiar dificultati de integrare. Si se descurca mult mai bine singuri. Bunicii au tendinta de a face totul in locul nepotilor, crezand ca le fac un bine celor din urma. Doar ca tendinta aceasta creaza un handicap major pe viitor, dincolo de incapacitatea sau nestiinta de a face anumite lucruri: lipsa increderii in sine. 

Pe de alta parte, mai citisem tot intr-un articol (am inceput sa caut serios argumente pro si contra pentru lasatul copiilor cu bunicii) cum ca copiii se pot simti "abandonati" daca sunt lasati dintr-o data cu bunicii pentru perioade indelungate de timp. Ceea ce e de inteles. Dupa o perioada lunga in care copilul sta aproape tot timpul cu mama lui, aceasta dispare si este inlocuita de bunica. Se pare ca unii copii - deveniti adulti - au chiar probleme in a se atasa de alti oameni, din cauza acestui sentiment de "abandon" trait intr-o perioada vulnerabila a copilariei. Sunt lucrurile carora nu le acordam importanta pe moment, dar repercusiunile se vad pe termen lung. Si ne miram ca ajunsi la varste adulte, copiii nu ne vorbesc, ne trateaza cu raceala si indiferenta. Ranile nu se inchid atat de usor. 

Se pare ca oricum cele mai multe probleme pe care le avem la varsta adulta se trag din copilarie. 

Asadar, bunicii trebuie neaparat, dar neaparat sa existe in viata copiilor nostri, dar rolul lor trebuie sa ramana de bunici :) Care sa ii invete sa iubeasca animalele, sa fie mai buni, mai blanzi :) 

Somn usor

Despre aerul misto de munte. si alte cele

Da, da, da!!! Deci da :) E foarte misto aerul de afara, acum pe seara...:)

Saptamana trecuta stateam prin casa dupa ce adormise Cristian si era prima zi mai friguroasa (parca joi). Prima chestie care mi-a venit in minte a fost sa ies sa alerg un pic. Nu mai alergasem de (atentie!) mai mult de un an jumate'. Stiti voi: sarcina, nastere, lauzie, lene, comoditate :)) d'astea. 

Bineinteles ca am alergat vreo zece minute dupa care am simtit ca ma loveste comoditatea fix in plexul solar cu al sau pumnal. Auch! It hurts, bai! Si am inceput sa respir mai adanc si cu cat respiram mai profund, cu atat simteam aerul ala rece si tare de munte - fix acolo unde ma durea. M-am uitat in sus si ma simteam al naibii de bine. Cu tot cu durere. Concluzia: daca nu in fiecare seara, macar din cand in cand sa ies afara seara cand e liniste si rece. Sa alerg, sa ma plimb mai apasat, sa respir, sa-mi eliberez mintea de toate de peste zi. 

Azi am iesit iar, am alergat vreo 15 minute - deci e un pic mai bine :) Iar dupa m-am plimbat prin cartier pana mi-am dat seama ca incep sa simt frigul (eram imbracata de alergat, normal! doar cu un polarel:)) ). 

In timp ce ma plimbam mi-am dat seama ca eu stiu sa merg si repede (cand ies cu Cristian ritmul nu e foarte alert - pentru ca trebuie sa observam atent porumbeii, cateii, pisicile, babele, magazinele si ale lor reclame luminoase, masinile, semafoarele, cosurile de gunoi, copiii, porumbeii again..) - aproape uitasem de aceasta super putere pe care o am. Si ce misto e sa mergi alert asa - parca iti da alta energie :)  

(paranteza: asta ascult eu in timp ce scriu - nu intelegeam de ce-mi devin ochii mici si prietenosi incet incet...:) )

In alta ordine de idei, voiam sa va spun si cu ce ne indeletniceam/indeletnicim/ne vom (mai) indeletnici noi :) Noi - adica eu si galusca din dotare. 

Prima data l-am dus la gimnastica pentru bebelusi cand avea vreo trei luni. Responsabile cu voia buna acolo sunt Ioana si a ei Ana zisa si Bebe Rostogol. N-am mai fost de mult, pentru ca intre timp a fost vara si am stat mai mult pe afara, dar vrem sa mergem din nou. Acum Cristian e intr-o faza in care isi tot schimba programul de somn - a inceput sa aiba chiar zile in care mai doarme o tura de la 10h la 12h, dupa care mai adoarme seara...I know! :)) Asta = program incarcat si pentru mine :) Oricum, dupa ce se hotaraste cum vrea sa doarma, ii ies dintii si nu mai raceste ever never ever - reincepem rostogolitul. 

Am mai fost prin vara la inot. De vreo 8 ori. Undeva in Sacele e o piscina pentru galuscute, se numeste Aqua Blue parca, e foarte misto daca galusca e incantata de apa. Cristian a trecut prin tot felul de faze, ba plangea, ba ii era foame, ba nu ii convenea ca il luau fetele de acolo in brate (ce-o sa mai regrete el momentele astea...ayayay!)...Cred ca o singura data sau de doua ori a fost okay cap-coada. Asa ca am concluzionat scurt ca deocamdata inotul nu-i de el. Doar ala din cadita cu ratustele cand se distreaza copios! :) Poate la anu' cand o fi mai mare si o intelege ceva din toata treaba asta cu inotatul.

De curand am mai descoperit un curs foarte misto la care mergem: se numeste Learn with music . In mare invata galuscutele engleza prin cantece. Nu stiu cat se distreaza ei, dar noi - mamicile - suntem incantate :) Se canta, se danseaza, au si mini instrumente muzicale. E foarte fain! 

Daca voi mai stiti chestii la fel de misto care se fac prin Brasov pentru si cu copii let me know! :) 

O seara faina si plina de aer curat! :)  

I love Ti-ta :)

Stiti momentul ala cand se trezeste galusca pe la 5am asa si crede ca gata, e dimineata si nu mai avem nevoie de somn? :))) Exact asa am patit azi. Bine, il deranjau si ceva muciferi (a aparut o noua teama: frica de muci in gat! ai lui, evident! nu ai mei). Bai cu toate batistele bebelusilor si ser fiziologic si pompite nu vor sa iasa de acolo! Si e al naibii de frustrant sa-l auzi cum suge si ii haraie aia in gat ca un inamic de proportii. Ma rog, om scapa noi si de aia! 

Altceva voiam sa va mai spun :) Mai nou, dupa ma-ma, ta-ta, ga-ta (l-a intrebat mama o data daca a terminat de mancat iaurtul "Gata?" si el a raspuns prompt "Ga-ta!" de am inceput toti sa zambim tamp) si tai-tai (tot de la bunica'sa o stie si pe asta:) ), a aparut "ti-ta". Ti-ta e dumnezeul lui pe pamant. Ii e foame "ti-ta", ii e somn "ti-ta", are chef de o gustare "ti-ta", vrea putin rasfat "ti-ta" :)) 

Azi dimineata pe la 5am "TI-TAAA" (ca doar tre' sa auda si vecinii...). Si ti-ta nu se cere oricum decat cu un maxim de entuziasm, un zambet cat casa, tras de maieu sau ce am pe mine si privirea neaparat doar acolo! M-am topit instantaneu cand a zis prima data "ma-ma", tin minte ca eram cu Andrei si cu el in parcul central, stateam pe o banca si povesteam si dintr-o data se intoarce spre mine si asa clar si frumos mi-a zis "Ma-ma!". M-am uitat la el, imi ardeau ochii asa si urmatoarea chestie pe care i-am spus-o lui Andrei a fost ceva de genul "Okay, m-am topit, cred ca o sa lesin". Deci asta clar ocupa primul loc. Dar dupa vine ti-ta. Stiti vorba aia ca te bucuri ca un copil? Ei bine, ceva de genul se intampla cu Cristian cand vrea titi. Zilele astea a fost racit + i-au iesit si dintisorii de sus acu' vreo saptamana si sincer nu stiu ce ne-am fi facut fara. In afara de faptul ca nu prea a vrut sa manance altceva, am observat ca ii si alina durerea, il cam linisteste orice ar fi. Deci ne bucuram amandoi de tita de numa numa. 

Am observat ca mai sunt discutii legate de treaba asta cu alaptatul pe diverse grupuri de mamici si in viata reala :) Chiar de curand vorbeam noi asa intr-o seara despre alaptat (ce probleme avem :)) ) si ca ce ne-am fi facut daca alegeam versiunea lapte praf si mi-am dat seama ca in afara de faptul ca mi-as fi ingreunat existenta nici n-as fi stiut cum sa il adorm/linistesc/ofer iubire neconditionat/alin pe Cristian. Evident ca am zis fara sa ma gandesc prea mult ca as vrea sa-l alaptez pe puiul de om cat mai mult, cat o sa vrea el. Au zburat 9 luni jumate! Asa ca vreau sa mai profit :) 

Altfel suntem bine, sanatosi (de fapt mucosi) si speram ca maine sa dormim pana pe la un 8 asa!!! :)) 

Rad acum pentru ca mi-amintesc uneori de cum era "inainte" de Cristian (BC :)) ) si caaaaat imi mai placea mie somnul (puteam linistita sa dorm 12h neintoarsa)...si uite cum imi da viata acum nesomn! :)

No..seara faina!  

Despre frici si alte bazaconii

Cand a aparut omuletul asta minunat - blond si cu ochi albastri - in viata mea am inceput sa cunosc mai bine sentimentul ala tampit de frica. Cu care eu nu prea cochetasem sincer. Adica ce om intreg la cap pleaca in Venezuela fara sa stie daca o sa aiba acoperis deasupra capului in noaptea in care aterizeaza? Cine conduce trei ore noaptea, singur in masina, pe ploaie torentiala pe un drum pe care se lucreaza de zboara masina de pe o parte pe alta fara sa se gandeasca daca ajunge cu bine sau nu? Well...uite ca m-au prins fricile din urma. Si nu frici din alea ca ma prind traficantii si-mi scot ficatul. Frica reala si palpabila de o raceala banala. Sau de o indigestie.

Dap, de cand am nascut ma tin tare (si tare si tare) sa nu se prinda ceva de mine. Asa o fi cand esti mama si ai o mini maimutica agatata de tata ta (a se citi "t" cu diacritice - pe care-mi cer scuze de altfel ca nu le folosesc, but I have no idea pe unde or fi pe tastatura asta!). Da mah! Mi-e frica sa nu racesc, mi-e frica sa nu patesc ceva - doar cu gandul ca ramane Cristian singur, adica fara mine si moare de dorul meu pana ma fac bine. 

Vineri dupa-amiaza, of course, ca tot veni vorba m-a lovit evident o indigestie nasoala. Habar n-am de la ce. A inceput cu o stare un pic nasoala, dupa care a continuat violent si fara sa ma lase cu drept de replica. Ghinionul meu e ca eram singura acasa. Norocul a fost ca pana la urma a venit Andrei de la munca. M-a gasit lungita pe pat, lesinata aproape, palida si pe galusca pe jos, jucandu-se, asta dupa ce facusem du-te - vino intre el si baie in ultimele doua ore. E nasol cand ti-e rau - e clar. Dar cand ti-e rau si mai ai si o galusca care se uita la tine pierduta in spatiu pentru ca nu stiecenaibaaidenutejocicuea - iti vine sa intri in pamant de ciuda! La un moment dat a si plans pentru ca nu mai aveam forta sa-l iau in brate si se tot smiorcaia pe covor "ma-ma, ma-ma" si eu verde la fata...

Da. Deci concluzia e sa nu fiti bolnave cand aveti copii :) zic si eu...

In alta ordine de idei puiul de om - dupa care v-am mai spus eu ca sunt topita - face azi 9 luni. Pentru mine e special anniversary :) 9 luni inside, 9 luni outside. 

  (asta-s eu - evident bortoasa, gata sa explodez! :) Ah, ce dor imi e uneori de burtica pana imi amintesc de durerile de spate si vezica sugrumata de cele 20kg in plus - din care btw au mai ramas doar 2-3 yeeey :)) )

Ieri a avut Andrei liber asa ca am dat o tura rapid pana pe Tampa. Iubesc primavara, ador(am) si vara, baaai dar toamna de cand m-am intors in Romania - adica de vreo doi anisori (deja!) - e superba, un adevarat rasfat - va zic! Mai ales in zilele insorita si usor calde. Ca sa nu mai spun ca padurea abia incepe sa-si schimbe culorile si e un adevarat spectacol pentru noi. Ah, plus ca e prima toamna a lui Cristian :) Bine, a cam dormit pe drum pentru ca l-a dus Andrei in spate in Boba si a fost un real succes. Dupa ce a mangaiat cateva frunze si cativa boscheti si a chiut de cinci ori s-a facut liniste :) Sper totusi ca a apreciat plimbarea si aerul "tare" de "munte" :) 

Era sa uit! Suntem in saptamana internationala a bebelusilor purtati! Si trebuie sa ma laud cu cele mai cool mamici purtarete din Brasov la flashmob-ul organizat de Ioana de la Bebe Rostogol ;)

PS: pe la minutul 3:40 apare si taticul de galusca simpatica undercover :)) 

Va pup! Seara faina si dansanta! 

Aventurile de luni - Mimita is gone

Bai, ce zi am avut ieri! Am avut asa o zi ca nici n-am mai avut forta sa scriu despre ea tot ieri...

Dimineata a venit seful de scara la mine sa ma intrebe daca cumva mi-am mutat bicicleta in beci - pentru ca nu mai e acolo unde obsnuia sa fie (peste vara mi-o tinusem in boxa de la parter de la care aveam doar noi doi cheile ca sa nu ma chinui sa o tot car, cu toate ca n-am apucat sa ies decat o data cu ea). Well...din cate imi amintesc n-am dus-o in beci, dar haideti sa verificam ca sa nu ma fac de cacao. Nu era in beci. Bicicleta disparuse deci. Singurul meu noroc e ca nu costase vreo 1000 de euros. Altfel, sentimental vorbind era Mimita...

Zice seful de scara ca ar fi sunat el la Politie, dar ca nefiind a lui a zis ca poate sun eu. Fara sa stau prea mult pe ganduri, sun. Mi se spune ca o sa vina o echipa in cel mai scurt timp. Dupa vreo juma' de ora apar doi somni imbracati in politisti. Le explic ce s-a intamplat, ei reci asa ok ok, haideti ca vin colegii nostri imediat (?). Okay. Apar doi domni, unul in pantofi, celalalt in tenisi. Ma intreaba si ei ce s-a intamplat, reiau povestea, mergem sa vedem ce si cum, lacatul de la usa exterioara se pare ca a fost spart. Ghinionul meu. Problema e ca bicicleta era in alta camera, undeva dupa centrala termica a scarii. Deci ca sa o iei de acolo trebuia sa sari un gard, sa spargi un lacat, sa treci peste centrala si abia dupa aparea minunatia de Mimita (mai ceva ca in basme). Eu bag mana in foc ca cine a luat-o stia ca e acolo, dar asta e partea a doua. 

Pe ceas am stat o ora jumate in "dependintele incaperii" ca sa descriem detaliat cum arata totul! Ca usa din spate din metal, ca belciugele erau agresate, ca mai sunt trei usi si cum le deosebim, care e prima incapere, care e a doua...dupa vreo juma' de ora ma trezesc eu desteapta sa intreb daca n-ar fi mai simplu sa facem niste poze. Domnul in pantofi dicta, iar celalalt scria in timp ce-i tremura mana pe pix de frig (cred ca erau vreo 10-15 grade) in semi-beciul ala numit boxa. Era ca-n filmele cu prosti. Mi se explica ca asta e procedura, ca oricum urmeaza sa vina echipa de la criminalistica sa ancheteze (wow) - si ca vor face ei fotografii. Bun. 

La un moment dat baiatul in tenisi il intreaba pe "dictator" (asta vine de la dictat:)) ) daca sa-l treaca si pe el acolo pe hartie cum ca a fost de fata. Zice un "da" din ala cu zambetul pe buze, dupa care..."in caz ca ma intreaba astia pe unde am fost". Incep sa rad, zambeste si el. Pai cum dracu', doar asa merge treaba la noi! Acum inteleg de ce mereu la mine in spatele blocului e o masina de politie goala si doi colegi care ies de la pariuri. Pentru ca mai mult ca sigur nu-i intreaba nimeni nimic si oricum chiar daca ii intreaba - probabil o fac de complezenta. Misto. 

Dupa vreo ora in care incepuse si mie sa-mi fie cam frig si ma intrebam daca Cristian s-a trezit cumva (era sus cu bunica'sa) - ii intreb asa nonsalant pe baieti daca exista vreo sansa reala sa-mi gaseasca bicicleta sau ne pierdem toti timpul aiurea. Raspunsul a fost pe cat de hilar, pe atat de realist "Uitati-va si dumneavoastra pe tocmai, pe la targuri...poate o gasiti pe acolo" :)))) 

Trece o vecina si nu intelege de ce stau pe scara blocului, imbracata aproape in pijama, pe mapa unui politist si dau declaratii. Se uita un pic speriata la mine si ii explic ca mi s-a furat bicicleta din boxa blocului. "Vaaai, dar nu mai suntem deloc in siguranta!". Mda. 

Imi vine in minte subit o chestie pe care am citit-o mai demult, cum ca undeva prin tarile arabe daca furi ti se taie o mana. Genial! Eu as aplica-o clar si la noi, fara nici un fel de drept de replica. Ai furat o data, a doua oara nu-ti mai vine. 

Furatul nu e cool. Nu conteaza daca furi o guma de mestecat din magazin, o bicicleta sau o masina. Sau din casa cuiva. 

Intre timp ajung "criminalistii" cu vesta rosie. Intra in boxa (nu stiu exact ce fac, pentru ca eu scriam declaratia), ies dupa vreo 5-10 minute, ii intreb daca au gasit ceva amprente si incep sa rada. Ma uit la ei si imi raspund zambind "Am facut cateva poze pentru dosar. V-ati uitat la multe filme politiste, nu?". Incep si eu sa rad si le spun ca poate-s eu mai naiva. Parca-mi imaginam altfel anchetele astea politiste. 

Ma uit la ceas. Se facuse vreo 11h15. Ma suna mama, s-a trezit Cristian si la 12h trebuie sa fim la piscina. Ii intreb deci:

- "Mai dureaza mult?"

- "Nu, domnisoara, terminam imediat. Aveti masina ca sa ajungeti la piscina?"

- "Da."

- "Perfect!"

Gand despre fumat. Si despre de ce nu

Deja ma gandesc ca daca scriu despre asta multi o sa se uite crucis, dar simt nevoia sa-mi exprim gandurile, asa ca-i dau bataie pana nu se trezeste Cristian si-si da seama ca am fugit de langa el dupa ce a adormit :) 

Treba asta cu fumatu'-i boala grea - va zic eu sigur! Vad zi de zi la oameni in jurul meu, vad la mama care nu-si incepe ziua fara sa devoreze cateva tigari afara, pe balcon (ca deh, ar fi nasol sa stam toti in fum de tigara cand are ea chef sa fumeze, nu?). Nu judec pe nimeni si putin imi pasa de ce face omu' la el acasa. Ca pana la urma acolo-i buba. Problema mea cu fumatul e strict legata de activitatea asta atat de ravnita in locurile publice. Si va zic sigur ca pentru un nefumator - chiar daca n-o spune ca sa nu deranjeze - e al naibii de nasol sa suporti fumul de tigara. 

Stiu ca-s interese mari, am aflat ca banii care vin de la companiile care produc tigari si intra direct in buzunarul statului nu-s de lepadat, dar totusi de ce la noi nu se poate? In orice tara civilizata respectul i se cuvine celui care nu fumeaza, pentru ca asa e normal. E ca si cand m-as ca**ca langa masa unui om care mananca - e exact aceeasi lipsa de bun simt. 

La noi am fost in restaurante unde era un fel de compartimentare, daaaaar sa ne intelegem - fumul circula cam pe unde voia el - pentru ca avea vointa proprie. Asa ca tot un fumator pasiv eram la sfarsitul serii. Ma enerveaza treaba asta, ma frustreaza si de cele mai multe ori am renuntat sa mai ies in anumite locuri doar pentru ca se fumeaza. Nu-mi place sa miros ca o scrumiera ambulanta, nu-mi place sa ajung acasa si sa ma simta Cristian mirosind a tutun - mi se pare hidos. 

Si mai nasol e cand fumeaza lumea pe strada si oricat de mult ti-ai dori sa ii ocolesti - tot la tine trage fumul ala nenorocit exact cand esti cu copilul in boba. Nu va spun ca am mai vazut si mamici fumand langa carucior si sufland fumul "in alta parte". Really??? Mi se intorcea stomacul pe dos instantaneu. Yack! 

Cand l-am cunoscut pe Andrei fuma si el. De vreo zece ani. Mi-a spus ca la inceput nu i-a placut, a fost oribil. Dar anturajul "l-a convins" ca e cool. Si ca "ce naiba sa faci cand toata lumea fumeaza?". L-am lasat vreo cateva saptamani si i-am explicat ca nu raman cu el daca viitorul lui miroase a tutun. Asa ca in trei luni a reusit sa se lase. Taica'miu s-a lasat dupa 30 de ani. Deci nimic nu e imposibil daca asta e ceea ce-ti doresti. 

Chiar, tati, azi ar fi fost ziua ta daca inca mai erai aici. Ne-ai fi spus ca nu vrei cadouri si am fi ras un pic impreuna in timp ce ne spuneai cateva bancuri din sutele pe care le stiai...Ma oftic ca nu esti aici. Serios. Te-ai fi topit de dragul lui Cristian. E un baietel asa misto! Rade mult si e calm. Sper sa nu se apuce niciodata de fumat :) 

Chiar ma gandeam intr-o zi - ca in jurul meu am ramas (nu stiu daca intamplator sau nu, pentru ca n-am stat sa fac nici o selectie asa la drum de seara) doar cu oameni care nu fumeaza. Si e genial! :) Once again...nu judec si inca am prieteni care fumeaza, chiar daca ne vedem rar :) Dar zic asa...ce misto ar fi daca n-ar mai fuma nici ei :)) 

O zi faina...si...scoateti-va fumurile alea din cap ! ;) 

PS: textul a fost scris aseara. 

Ahh si pentru astia care intelegeti franceza...take a look :) e o reclama mai veche care a fost interzisa in Franta. Dar imi merge direct la suflet ! 

Povesti de amor cu IKEA.

Povestea de azi n-are legatura cu Cristian :)
Si de fapt nici nu e poveste, e realitate.

Acum vreo doua saptamani am dat o comanda la IKEA de mai multe produse. Intr-o joi seara. Vineri, cand eram in drum spre piscina cu Cristian ma suna cineva de la ei ca sa le confirm telefonic ca nu m-am imbatat cu o seara inainte si e pe bune comanda. (i)E!

Luni pe la pranz ajung produsele, Andrei la munci, Cristian dormind in masina. Il rog pe baiatul de la FAN Curier sa duca el toate alea sus pentru ca nu pot urca si sa le lase acolo - oricum erau o gramada si n-aveam cum sa le desfac, sa verific...si sa le montez :)) 

Seara incepem sa deschidem pachetele ca de Craciun si ne dam seama ca lipseste o masuta. Il sun pe baiatul de la fan intai si-mi spune ca in masina lui nu a ramas nici un pachet. Okay-dokay.

Sun la IKEA. Era marti dimineata. Imi raspunde o domnisoara timida care dadea semne de alzheimer precoce (mi-am dat seama de asta dupa ce a uitat sa ma sune de vreo trei ori la rand...). Ii spun problema mea - cu nr de comanda, date, ore tot. Imi spune ca "chestiunea" trebuie investigata si ca ma suna ea in jumatate de ora. Trec mai multe ore si nimic. Sun din nou. Imi raspunde un baiat. Ii explic din nou problema (pe scurt), ii spun ca am mai sunat, ma intreba de nr de dosar (norocul meu ca am lucrat in domeniu, altfel ai impresia ca cineva face misto de tine :)) ), ii spun ca n-am primit nimic, el okay, eu okay. Imi spune ca ma suna in 10 minute ca trebuie sa vada exact cine s-a ocupat de cazul meu (devinsem un caz intre timp). Ma suna (sunt complet luata prin surprindere...recunosc ca ma asteptam sa sun tot eu dupa cateva ore). Imi spune ca s-a ocupat colega lui, cazul e inca deschis si ca ma suna ea in cursul zilei. Nada. Mai trece o zi, mai trec doua. Zic sa sun iar - poate poate s-a elucidat misterul comenzii mele. Imi raspunde altcineva, cazul a fost trimit la echipa care se ocupa de foto/video naiba stie (sau de sesizari...), mi se explica ca produselor li se fac niste fotografii cand pleaca de la ei, trebuie analizat cazul...okay. No, cat poate dura o analiza de caz din asta in care a fost asasinata (probabil) masuta?! Zic bine, cand puteti sa ma sunati? (Pauza). Pai sa vedem cand primim raspuns de la echipa noastra de...(sesizari parca), ori va suna ei (??). Okay, sa ma sune totusi cineva. 

Am plecat la mare, ne-am bronzat, am mancat, ne-am simtit bine, am si racit un pic (baietii mei din dotare, eu am scapat), ne-am aruncat in ditamai valurile, am scapat cu bine, am vazut gaste care plecau spre tarile calde (btw unde-s tarile astea calde..ne-am pus problema cu totii :)), sau in fiecare an isi aleg alte tari? ce misto...), am vazut si niste nudisti care cred ca plecau spre tarile reci dupa numerele de la masini...well well si de la prietenii mei de la IKEA nici un semn. Aproape ma intristasem, mi se parea ca avem deja o relatie. Ma simteam abandonata acolo in Vama...

Intr-o dupa-amiaza imi iau inima in dinti si ii sun ca intr-o relatie din aia la 16 ani cand astepti un telefon si cand nu vine te gandesti sa suni tu ca deh - emancipare. Dau peste alt baiat. Ii explic si lui problema mea (cu muzica de la Stuf pe fundal) - si se scoate frumos. Imi spune ca A (prima fata cu care am vorbit) s-a ocupat de cazul meu si ca ea nu e acolo si ca ma suna sambata. Zic okay, oricum joi, vineri, sambata - la mine n-are relevanta. Ma suna sambata. Cazul e inca deschis (omg,...masuta poate s-a sinucis in drum spre Brasov), se ocupa acum alta echipa de el (I feel important! :)) ), dar ma suna ea saptamana care urmeaza. Eu n-o credeam oricum, dar am zis okay, oricum sunt la mare, vantul ma bate asa fain, de ce sa ne enervam tocmai in week-end? 

Ajungem acasa. Trec luni, marti si miercuri nepasatoare. Iar ma intristasem. Imi petreceam orele privind telefonul si nimic. Ieri dupa-amiaza imi iau iar inima in dinti, de data asta cu putini nervisori in fundulet (exact ca un bebelus nemancat/nedormit).

Imi raspunde alta fata. Ii explic problema, vrea sa ma flituiasca, cazul e inca deschis...stati sa vedeti ca tocmai cautam masuta prin depozitele FAN curier (Rili ???). Eram pregatita sa ma urc in masina sa o caut eu - ca vad ca nimeni nu stie cum se face. O intreb daca are vreun contact de la ei ca sa ii sun eu sa le explic ce si cum. "Dar vai nu dna Nicoleta, este problema noastra, noi avem contract cu ei, noi trebuie sa va rezolvam problema" (you finally got my point!!!). Pai tocmai, as vrea ca la problema mea sa existe o rezolutie, dar eu nu o vad. De doua saptamani mi se spune exact acelasi lucru, cum ca cazul meu este inca deschis, ca trebuie sa treaca prin toate departamentele ca sa (surpriza) mi se gaseasca un produs. I-am explicat cum as pune eu problema in relatia cu clientul, mai ales atunci cand este vorba despre ditamai IKEA, nu discutam despre chioscul de la coltul strazii. In primul rand, daca eram in locul lor, as fi trimis masuta de la prima sesizare, dupa care mi-as fi rezolvat problemele in intern cu cei de la FAN Curier. E penibil sa lasi clientul sa astepte doua saptamani aiurea, fara sa ii spui nimic, nici sa nu ii dai alternative. 

Am tinut-o vreo 20 de minute la telefon ca sa ii explic ca nu asa se intretin relatiile cu clientii, ca e mai mult decat frustrant sa fie nevoie sa sun eu de fiecare data, mai ales atunci cand mi se promite ca o sa fiu sunata si apelul dispare in triunghiul bermudelor. I-am spus ca astept un raspuns cat mai curand, in caz contrar voi face si o sesizare scrisa, pentru ca telefonic nu am impresia ca se rezolva ceva. Intre timp imi mai baga cate un "Dna Nicoleta, va inteleg perfect nemultumirea..." (e foarte amuzant sa auzi chestia asta in momentul in care stii exact despre ce script e vorba...asta a fost funny - pentru ca i-am spus la un moment dat sa lase scriptul ala de-o parte, pentru ca am trecut de faza cu politeturile gratuite - acum avem nevoie de o rezolvare pentru problema). 

Discutia s-a terminat cu "o zi buna". 

Dupa-amiaza ma suna cineva la IKEA. Masuta o sa fie livrata azi intre 11h-17h. 

Adica pe scurt e vina mea ca nu le-am oferit mai devreme solutia. Stupid me...

Hai, sa fie veselie - ca soare e cat cuprinde!

  

Fugim la mare, uite asa..departe de oras.

Doarme. Asa ca am putin timp pentru mine. M-am spalat pe cap, mi-am facut o cafea cu lapte, am citit putin Zafon si mi-am amintit ca n-am mai scris de ceva timp pe blog. 

Astept sa se trezeasca si sa-l scot in lume. Parca a trecut vara si parca n-am petrecut destul timp pe afara. Imi place si toamna...imi plac zilele alea cu soare cand incepe sa fie mai racoare, sa se simta aerul ala misto, rarefiat...de munte. Dar mi-ar placea sa tina mai putin :) La fel si iarna. Asa...o luna cu totul ar fi perfect. Dupa care sa iesim iar in sandale si rochii lejere. Ca sa nu mai spun ca pentru Cristian imbracatul e un chin, toata vara l-am purtat in tricouri si scutece textile si...cam atat. 

Ca sa mai tragem putin de vara, luni plecam si noi in sfarsit la mareeeee (azi aveam in minte melodia aia de la Vama cu "...o tara de orase goale..." :)) tre' s-o caut ca nu mai stiu exact cum se numea..gata, am gasit-o: Omul plajei :) ) Bai, pe mine chiar m-a innebunit orasul...la propriu. Mai ales de cand il am pe Cristian si mai ales atunci cand doarme. Au inceput sa ma calce pe nervi oamenii care claxoneaza asa de-n-boulea (va urasc!:) - no bine, nu va urasc, dar nici nu prea-mi place de voi), aia care nu se dau din calea ambulantelor (eu as angaja niste oameni care sa ii bata, pentru ca merita! - no bine, sa nu-i bata prea tare...doar cat sa ajunga sa fie luati de o ambulanta si din cauza ca nu se dau altii din drum sa piarda mult sange si sa sufere de durere asa cat sa le vina sa se zvarcoleasca pe jos...okay :)) hai ca iar imi zburda imaginatia pe meleaguri haotice). Ma mai enerveaza babele care tipa (probabil ca nu aud bine pentru ca altfel nu inteleg de ce ai tipa la colega de banca care sta la 10 cm de tine), domnii mai in varsta care nu s-au prins ca nu e cool sa vorbesti cu cineva la telefon in mijlocul strazii pe speaker (vad tot mai multe exemplare din astea), uneori ma enerveaza si pustii aia care trec pe langa mine razant cu skate-ul, dar sa zicem ca aia inca mai au o sansa sa-si revina :)) Ahh si in topul listei sta unu' pe care l-am vazut pe sub Tampa, nu stiu ce setari isi facuse la telefon & masina, cumva pusese telefonul sa se auda in boxe..noi eram la trei masini mai incolo si se auzea perfect conversatia lui cu cealalta persoana de parca era la megafon. Si cand a iesim din masina mi-am dat seama ca parca il stiu de undeva, habar n-am cum il cheama, dar am impresia ca l-am vazut deja pe ceva afis electoral anul asta sau trecut...E de vis orasul :) Le mai am de fapt in top si pe babele cumva cunoscute (gen vecina din bloc sau de peste drum) care vad clar ca puiul de om isi face somnul de frumusete si ele vin FIX langa mine si tare asa..."Doarme???" :)) Mmmm mda, dormea :) Ah! Acu' cateva zile eram cu Cristian in alt cartier, tocmai adormise in scaunul de masina si lasasem usa deschisa pentru ca era destul de cald. Exact langa usa s-au gasit doua personaje sa discute (bai da exact acolo). M-am dus frumos si le-am spus asa delicat "Va rog sa povestiti mai incolo ca tocmai a adormit Bebelusul" Au bolborosit ceva si au plecat. Nu se mai poate d'le! Sunt peste tot, au invadat orasul :) 

No, ideea e ca abia astept sa ajungem la mare. Sper sincer sa nu fie prea multa lume, nici foarte cald. Sa fim doar noi..cativa..pe ditamai plaja :) Sa avem plaja noastra, na! 

V-am pupat ca s-a facut seara si am prins si-un apus misto, mai devreme.

PS: Daca vi s-a parut ceva rautacios in textul asta, sa stiti ca nu e. Am doar imaginatie bogata si uneori o ia razna prin degetele astea subtirele si...rad si eu singura dupa ce recitesc, dar las textul asa pentru ca nu vreau sa rad singura de fapt :)

Despre acolo unde timpul sta in loc. si e bine si frumos.

Tocmai mi-am dat seama ca fac parte din specia aia "bolnava" care nu poate dormi ziua (cei dintre voi care reusiti va ganditi probabil ca sunt defecta rauuuu de tot). Bai, nu pot! Dupa ce adoarme Cristian, am mereu impresia ca am ceva de facut si ca daca dorm pierd timp pretios. Ceea ce uneori nu prea are legatura cu realitatea :)) Adica as putea foarte bine sa ma intind si eu juma' de ora, ca sinceeeer nu arde nimic. Am niste rufe de strans si ar trebui sa mananc ceva, dar de la caldura asta nu prea pot sa spun ca mor de foame, asa ca mai e timp. In schimb mi-am facut o cafea cu lapte - mama mamaaaa ce bine merge :) 

In alta ordine de idei, ieri dimineata chiar ma uitam asa la ziua care urmeaza si ma intrebam ce o sa fac (Andrei trebuia sa mearga la munca, asa ca eram doar eu si al meu Cristian). Intre timp ne suna Maria si Silviu (aka the godparents) cum ca ei se duc pana la Mercheasa in vizita la parinti si ca ce fain ar fi sa mergem si noi :) Evident ca n-am refuzat, e unul dintre locurile in care ma simt foarte impacata cu mine: e la tara asa ca e liniste, e frumos, e verde totul, sunt flori de camp si animale care-ti taie calea, oameni care te saluta chiar daca nu te cunosc. E ca la oras, dar mai bine :)) Nu stiu daca are legatura cu zodia mea, dar mie-mi place natura de mor. Mor asa subit. Visul meu cat casa e sa stau undeva la casa :) Sa am eu gradina mea acolo, sa stiu ca am liniste si soare. 

De fiecare data cand ajung acolo si intru in curte parca incepe alta viata. Imi vine sa zburd ca un copil din ala pe care l-ai tinut inchis in casa o zi intreaga. Ma duc sa vad porcii si uneori gainile. Maria primise mai demult niste usturoi bun pe care il laudase ca e din curte de la ai ei, asa ca ieri "am cerut" si eu si cea mai mare bucurie a fost sa ma duc in gradina sa il scot eu de acolo cu mainile mele. 

De cand am nascut o intoarcem pe toate partile...vrem sa ne mutam la casa. N-avem inca bani, evident, dar facem calcule cam o data pe saptamana si visam cu ochii deschisi. Cea mai faina mi se pare treaba asta cu gradina :) Sa poti sa-ti cultivi acolo doua rosii, trei masline mi se pare genial. Tin minte ca intr-un an plantasem rosii pe terasa in Franta si le udam cu atata sfintenie in fiecare seara de parca faceau parte din mine :) E clar ca nu-i pentru toata lumea viata asta linistita. Cand i-am zis lu' frate'miu o data cat mi se pare mie de fain sa stai la casa a inceput sa rada "Doamne fereste! Sa mori acolo de plictiseala" :)) Atunci mi-am dat seama pentru a o mia oara cat suntem de diferiti din aceeasi muma, acelasi tata! 

Sper totusi la un moment dat sa se intample si treaba asta ca de nu o sa ajung exact ca tata saracu' - care a visat o viata intreaga sa se intoarca "la mosie" cum ii spuneam noi - sa stea el acolo in casa facuta de el, in curtea lui, la liniste si aer curat - si care n-a apucat sa termine nici casa, ca deh asa e cand te apuci de ea la aproape 80 de ani. Si sta saraca acolo neterminata (e nasol ca e la mama naibii...) si noi aici inghesuiti ca puricii in blocuri de beton. 

Amin. 

Amintiri din copilarie :) "sa SPA sau sa nu SPA"

Azi, dintr-una in alta mi-am amintit de o povestioara haioasa de pe vremea in care stateam inca in Bruxelles (prin iulie 2012), si-am recitit-o si ma gandeam sa nu rad singura..:) Voila: 

"sa SPA sau sa nu SPA"

"Am asteptat sa treaca cateva zile ca sa pot scrie...ce ni s-a intamplat sambata. 

Vreau sa tineti minte trei chestii: unu - eu nu sunt o fire pudica (nu stiu daca gratie faptului ca m-am nascut in luna mai la Bucuresti si era caldura mare, mon cher! si deh...am stat in fundu' gol in carucior la soare, lasand vecinii sa ma admire in voie ca pe un bibelou de portelan :)) sau din alte motive neintemeiate istoric), doi - nimeni n-a stiut de la inceput ce avea sa urmeaze sambata, trei - cand gasiti oferte pe Groupon mergeti si pe site-ul celor care scot oferta la iarmaroc si uitati-va atent atent la toate detaliile, nu de alta, dar uneori se intampla sa nu corespunda neaparat cu ceea ce va doriti. 

Dar gata cu palavrageala! 

Povestea incepe asa....Ralu primeste o oferta pe mail de la Groupon la un SPA langa Bruxelles. Ne scrie entuziasmata pe e-mail mie, Dianei si Alexandrei ca trebuie sa mergem, ca suna super bine si ca nu putem rata asa ofera ! (acum ca stau sa ma gandesc, chiar nu puteam rata asa ceva :)) ). (n.r.: sa ne-ntelegem...daca exista o persoana care sa se princeapa la organizat, cautat tot felul de chestii pe net, pe langa net si ales ce e mai bun si mai frumos si mai rentabil- aia e Ralu). Deci: cumparat cupoane, sunat, rezervat - nu ne ramane decat sa ne prezentam la locu' cu norocu' (norocu' perversilor...as adauga acum). 

Ne trezim sambata dis de dimineata ca niste flori, afara soare - ne-am gandit noi, cat noroc! si vremea tine cu noi...luam trenul, nu facem bilet (ca doar in mintea noastra tot 18 ani avem :)) ), asteptam o ora busul in Halle, timp in care mergem sa vizitam oraselul...urcam in bus, intrebam exact cat facem pana la statia cu pricina, soferul ne zambeste complice si ne intreaba pe un ton malitios "Mmmm...mergeti la thermes?" Noi zambind in continuare ca niste garofite "Da,da!"......................

Si ajungem la SPA. Ne intreaba tanti aia daca avem prosoape, tot ce trebuie...dupa care ne spune ca nu avem voie cu "maillot" (adica "maillot de bain", adica costum de baie). Intre forfota si entuziasm nu ne-am dat seama ce vrea sa spuna, de fapt cred ca nici nu prea i-am dat atentie, iar Ralu si Diana, care sunt prietene mai mult cu engleza decat cu franceza s-au gandit ca deh! e okey daca n-avem voie cu maieuri ! Pana la urma cine naiba sta la soare cu maieu pe el ? :)) 

Prima surpriza am avut-o cand am coborat la vestiare si toata lumea era prietena cu toate lumea, in sensul ala...bivolian (era un fel de spirala amicitiei, doar ca de data asta in vestiar la SPA, nu pe plaja la mama naibii). Mai pe intelesul tuturor umblau in curu' gol si nu se jena absolut nimeni. Si majoritatea erau trecuti de a doua tinerete...Stiti vorba aia...ce-i frumos si lui Dzeu ii place? Ei bine, eu cred ca de fapt Dzeu a impins-o pe Eva sa muste din mar, pentru ca si-a dat seama ca deja imbatranea...si era cazu' sa-si puna ceva pe ea, ceva mai mult decat frunza aia vestejita. 

Deci ce naiba cautam noi acolo ? Dupa cinci minute de oripilare si semi-ras cu semi-plans m-au rugat fetele sa urc si sa intreb sigur daca totusi nu avem voie cu "maillot". Tanti aia mi-a zambit asa...intr-un mare fel si mi-a spus ca sunt cateva zile pe saptamana in care fac exceptie si lasa oamenii cu costume de baie, dar din pacat ziua aia nu era exceptie :) 

Na, poftim situatie! M-am intors zambind si eu si le-am explicat ca asta e, regulile trebuie respectate asa ca "jos textila!" Am urcat la piscinute si saune si hammam cu prosoapele pe noi, dar surpriza! Ajunsesem in Paradis...un paradis decazut versiunea 2012. Eram ca niste eve tinere si apetisante printre mere vestejite si cazute de mult din pom. Ce ne-a fost dat sa vedem acolo....nu putem descrie si nici n-am vrea de fapt. Am zis toate ca e sigur o experienta care ne-a legat pe viata.

Morala? Chiar si atunci cand va impuneti limite, trebuie sa va spun un secret: o sa treceti mereu frontiera, limitele nu exista decat in mintile noastre inguste. Iar cand reusim sa trecem de ele, ne simtim mai impliniti, mai capabili, mai puternici. Si de data asta mai goi :) 

La final...ne amintim...radem, glumim. Si vorba aia...avem ce povesti nepotilor. 

PS: saptamana asta am aflat de la colega Dianei ca sunt multe SPA-uri unde se practica treaba asta cu "fara maillot"...suntem si noi niste copii de la tara..."

Despre mame, copii, rabdare, vin si alte chestii

Asta e un post scris seara tarziu spre noapte - sa se inteleaga. Pentru mine acum ar fi fost deja ora de culcare, dar uite ca uneori mai zabovesc prin casa cu una alta si se face tarziu. Tocmai am terminat de impachetat scutecele si ma uit la ele zambind. As bea un pahar cu vin si as sta sa citesc pana spre dimineata, dar e un lux pe care nu mi-l mai permit deocamdata. Nici alcoolul (de placere, sa ne intelegem, nu in exces), nici nesomnul. 

In general scriu chestii pozitive, dar de curand mi-am dat seama ca de cand am nascut nu prea mai am rabdare cu (mai) nimic in afara lui Cristian :) O fi bine, o fi rau...habar n-am. Incerc sa lucrez la chestia asta, insa nu prea imi iese. Uneori ma aud spunand lucruri pe care nu as vrea neaparat sa le spun si intr-un fel imi pare rau dupa, dar no...fapta-i consumata. 

In seara asta am dat peste articolul asta care sa va spun sincer mi-a mers un pic (mai mult) la suflet. E despre "meseria" asta de mama. 

Eu tot incerc sa ma explic - mai ales in fata prietenelor mele fara copii - ca il iubesc pe Cristian de mor, as face orice sa stiu ca ii e lui bine .. ma rog sentimentul e evident de nedescris, daaaaar asta nu inseamna ca nu sunt al naibii de obosita in majoritatea zilelor. De cele mai multe ori nu ma plang pentru ca ceea ce fac - fac cu placere, dedicare si iubire. Si n-as lasa pe nimeni sa faca in locul meu. 

Am lucrat si eu si stiu cum e sa stai 8h la munca pe zi, 10h, uneori chiar o saptamana intreaga de luni pana duminica si luni sa o iei de la capat. E obositor - da. Dar ajungi acasa si faci exact ce vrei: stai tolanit pe canapea, bei o bere, te culci si dormi cateva ore neintors :) 

Cand esti mamica well...surpriza :) Te trezesti uneori la 6h20 (da da cu zambetul ala care te ucide la propiu...dar parca tot ai mai dormi un pic), va iubiti un pic pe sunete de eeeche si gheghe - iti amintesti ca trebuie sa il schimbi, te ridici din pat, te uiti in oglinda - clar ti-ar mai trebui niste somn - there is no doubt! Aduci ligheanul, il speli la fund, da din picioare, face iar balta de apa in spatele lui, il lasi pe pat sa mai rada putin, aduci o carpa ca sa stergi apa, duci ligheanul, incepe lupta cu scutecul - pentru ca evident e muuuuult mai misto in curul gol - intr-un final cedezi si il mai lasi asa pana fugi la bucatarie sa pui de cafea (eu nu functionez altfel, mai ales la ora aia), intre timp ii canti ceva ca sa te auda si sa stie ca esti acolo, termini cu schimbatul, incepe joaca gheghe te uiti la ceas e aproape 7h, cafeaua e gata, fugi la bucatarie ca sa o aduci in camera (adio bautul cafelei asa chill in juma' de ora..), te iei cu joaca, mai un stat in fund, mai povestim ce-am visat, ce mai fac cateii, porumbeii, pisicutele...i se face foame. Ne intindem pe pat amandoi, il alaptez, imi dau seama ca exact atunci ceva mai interesant ii atrage atentia, eeeche eeeche chiut si zambet pana la urechi, se intoarce la titi, iar o lasa, eeeeeche eeeeche. Radem, glumim, papam. Mi se face si mie foame. Fugi repede la bucatarie - cereale, lapte. la naiba, nu mai e lapte. aia e. mancam o nectarina. Cantam puuu puuu puuu ca sa ne auda, fugim iar in camera - la usa cucu bau cucu bau de vreo cateva ori - distractie garantata :) Eh, cam asa arata prima jumatate de ora dintr-o zi cu copil mic :) Si ziua dureaza pana seara pe la 21h - 22h cand Cristian se hotaraste (pentru ca am copil cu vointa proprie - el decide cand face nani, nu eu) sa doarma. Plus cateva treziri pe noapte, da' alea nu se mai pun :) 

Asa ca am un mesaj pentru toti barbatii din lumea asta la care argumentul suprem pentru o bere in oras e "Am fost la munca, am si eu nevoie de relaxare dupa": really ? Du-te linistit, nu-i bai, dar lasa argumentele astea acolo unde le-ai gasit. 

Ma enerveaza cumplit victimizarea asta - de parca o mama habar nu are cum o sa mergi la munca. Pai daca ar fi sa o luam asa - noi, astea - stiti voi - care stam acasa si nu facem mai nimic - ar trebui sa bem zilnic cate o sticla de vin (cel putin). Dar surpriza...n-am avea cand. Pentru ca la noi nu exista "dupa munca" :) E asa...ca un cerc :) 

Hai, v-am pupat, o seara faina...Si un ultim mesaj pentru mamici...mai usor cu vinul! :) 

5 luni si trei saptamani fericite :)

Oameni buni am o veste super !!! Am trecut oficial la Boba :)))) Da, normal ! Vestea buna era pentru spatele meu :) Cristian are deja peste 7 kilograme asa ca nu mai e deloc amuzant sa-l port in wrap. La carucior am renuntat de tot acum vreo luna si ceva pentru ca nu mai prezenta deloc interes privitul modest al cerului. Si oricum era mai mult in brate decat in el...si culmea culmilor crescusera si niste scaieti acolo amestecati cu o familie de arici...oribil ! Oricum alegeam caruciorul strict cand stiam ca stau vreo 6-7-8-9 ore pe afara fara sa ajung acasa si ca sa fiu sigura ca nu-mi dau duhul pe undeva il puneam in el. Dar gata. Bye-bye. Boba este the new uber cool port-fasolici rasfatat. (update...- pentru ca am inceput postul asta acu' vreo trei zile si sper sa termin azi...- sambata a dormit Cristian al meu in carucior vreo 3h, iesise mama cu el...:))))) - se pare ca a fugit familia de arici haha)

A propos de fasolici rasfatat (apelativul asta neo-modernist vine de la Andrei in caz ca va intrebati...) aseara am realizat ca de cand a venit pe lume, adica de aproape sase luni, nu exista seara sa nu ma uit la el cateva minute bune dupa ce adoarme si sa simt o fericire din aia tampita de-ti vine sa urli asa in gura mare, si sa-l trezesti si sa-l pupi pe obrajorii aia pufosi pana se toceste. (evident ca nu-l trezesc...raman doar cu pofta nebuna care se activeaza dimineata la prima ora:)) ). Mai nou se trezeste in jur de 6:30-7. Adica exact atunci cand ti-e somnul mai dulce :)) Uneori stau si ma intreb de unde am toata energia asta de care am nevoie pentru o noua zi...in fiecare zi :) Chiar nu stiu. Inainte de el, daca nu dormeam cel putin 8h pe noapte nu prea aveam ce discuta...acum in schimb fie ca ma culc la 22h sau la 12h (mai tarziu deja e crima curata!), trebuie sa ma trezesc exact la ora la care decide Cristian :) Am incercat sa-l mai pacalesc cu titi, dar parca prinde si mai multa energie si ma trezesc fie trasa de par daca indraznesc sa ma intorc cu spatele la el (si are putere, trust me!!!), fie trasa de buza, nas, obraz, cu degetelele alea mici si pufoase in ochi...Si cel mai misto e ca-l super distreaza :))

In alta ordine de idei, de la sase luni incep diversificarea hranei ca sa mai vada si Cristian ce gust au pastramele...:) Adica mai am cam o saptamana sa ma pregatesc :) Vorba vine...ca doar nu e vreun examen. Stiu deja ca trebuie sa-i dau mar cu biscuiti si ceva cereale la inceput :)))))))))))) Cel putin asa am fost sfatuita...ma gandesc sa-i cumpar din alea Fitness :)) Daca aveti idee de unde pot face rost de niste biscuiti clasici please let me know. 

No, lasand gluma la o parte nu vreau sa ma stresez nici la capitolul asta. Ca doar am ajuns cu bine si pana aici mai pe zen asa. Am tot citit o gramada de chestii lately despre autodiversificare. Cum vine asta? Adica nu indesi copilului mancarea in gura deja mestecata de un blender, ci cumva il lasi pe el sa aleaga ce si cum. Inca mai studiez. Daca aveti ceva ponturi de vandut, I'm here :) 

Nu va zic ca m-a apucat un pic nostalgia...pentru mine daca incepe sa manance si altceva = mai putin titi, ceea ce EVIDENT ma intristeaza :) (cu toate ca stiu ca tot asta e baza deocamdata) si ma gandesc asa ca la un moment dat n-o sa mai vrea deloc si parca-mi vine sa oftez de dor deja :) Dar gata nu ne gandim nu ne gandim, traim clipa! :) 

O faza faina de azi (update...azi ploua, asta scrisesem ieri cand chiar era cald :) )..si va las ca e gata cafeaua (dap, nu pot sa ma las si cica de fapt e okay si pentru Cristian)...asa, deci adoarme la mine in Boba in drum spre piata (m-am indragostit de plimbarile de dimineata pe racoare...) si cand ma intorc mama imi propune sa mai stea cu el afara, DAR in carut :) ca deh...! si zic okay, il mutam, doarme in continuare si la un moment dat imi povesteste ca o opreste o doamna ca sa o felicite pentru ca de mult n-a mai vazut copil asa de lejer imbracat (si sunt vreo 30 de grade cred - adica wtf e vara!). Cristian era in scutec textil si tricou. Mie una mi se parea chiar prea imbracat :) Deci clar lumea e cu pluta. Aia e. 

Hai ca s-a racit cafeaua! 

Peripetii de mai.

Ne apropiem cu pasi repezi de cinci luni frumoase :) Zambesc asa in sinea mea pentru ca numai o mama stie cat e frumos sa-ti vezi puiul crescand sanatos si plin de viata. 

A propos de asta lui Cristian i se spune "Spartanul" :)) Cand alti copii sunt infofoliti in ianuarie, el umbla in body in wrap lipit de mine. Si n-are nici pe naiba. Cand alti copii poarta inca haine de semi-iarna in mai, Cristian e descult la mine in brate sau cu picioarele in iarba. Si culmea, n-a racit niciodata! E evident ca nu judec pe nimeni! Vreau doar sa vorbesc despre alegerile mele de pana acum...pentru mine, pentru el. Si care sunt "beneficiile" care vin odata cu ele :) 

Am ales in primul rand sa nu ascult toate vocile din jur. Pentru ca riscul ca o mama sa o ia razna e foarte mare...trust me! Sunt atatia bine-voitori in jur (si asta la modul cel mai serios, adica ei chiar cred ca iti fac un bine atunci cand se dau cu parerea insistent), incat pot sa fac o lista cu primele 10 persoane care ar sari cu un sfat fara sa intreb! Oameni care n-au purtat in viata vietii lor un bebelus, dar stiu ele sigur ca "carpa aia ii strica spatele", "nu sta copilul bine acolo", "nu vezi ca e chinuit" (asta atunci cand Cristian rade, doarme sau pur si simplu ii fug ochii ca unei sirene de curiozitate). Oameni care se sperie ca e cu capul descoperit (da btw cu capul gol sunteti voi haha :) ) daca bate putin vantul..."Vai dar eu il acopeream pe X pana in mai-iunie..." (si eu i-as pune caciula crosetata lui Cristian in iulie, dar parca tin prea mult la el). Ma rog sunt multe ca*$turi pe care oamenii le debiteaza si uneori am rabdare sa le explic ce si cum cred eu ca e bine si ca fac ceea ce simt, alteori zambesc politicos si plec mai departe. Depinde de starea de spirit. 

Am MARE noroc cu Andrei care are incredere in mine 100%, chiar aseara radeam ca sunt eroul lui :) Imi facuse si o scurta descriere in care purtam ceva costum patat de lapte...aveam si o capa si un N mare scris in fata :)) 

Ahhhh vreau sa profit de acest post si sa ii transmit un mesaj vecinei de la 5 "Inca mai am lapte!!!" :))

Nu stiu ce am azi, ori sunt obosita ori sunt aiurita ca de cinci ori mi-au tot venit idei si de atatea ori le-am si uitat :/ 

De fapt eu voiam sa va povestesc o patanie de duminica (dupa ce am fost la vot, evident). Ca altfel nu-i pot spune. Pe la vreo 11 asa m-am hotarat sa ies la plimbare cu Cristian. Hop in wrap, i-am pus palariuta pe capul gol ( :)) ) si llalallala plimbare. Ma suna Silviu aka The Godfather (the baby's G) ca vrea coarda lui Andrei de catarat si grigri-ul si nu mai stiu ce (Andrei care era deja prin Piatra Craiului la acea ora tarzie) si ca daca sunt pe acasa...ca trece sa le ia. Eram deja afara, dar nu foarte departe, asa ca m-am intors din drum. Din vorba in vorba m-am hotarat ca vreau si eu sa ma duc la catarat, nu ca sa ma catar, evident (nu de alta, dar cred ca s-ar rupe coarda:)) ), ci ca sa stau eu chill acolo in natura. (cu Maria aka the Godmother). Luam noi papa bun, hamace, paturici...pregatiti de relaxare. Locatia asta era undeva "pe langa 7 scari", asa ca eu n-am mai stat sa-mi iau "proaspetii primiti de ziua mea si superbii si foarte fainii pantofi de mers in drumetii de vara de la Scarpa si perfecti pentru asa o ocazie" si m-am dus direct cu niste sandalute pe care le achizitionasem de la (surprizaaaa) Mamaia! vara trecuta. Sandalute - care ele - de oras. Evident. No, si-am pornit. Baietii au luat-o inainte ca sa instaleze coarda & stuff, noi asa mai in plimbare. Soare...fain...fetele ca fetele la povesti pana la un moment dat cand ajungem in padure si cum plouase cu o zi inainte - cum sa va spun...? - "se cam noroise" pe acolo. Pe Cristian il scosesem deja din wrap ca sa-l mai duca si Maria in brate, asa ca el era safe - Maria orientandu-se ca un om cu scaun la cap spre o pereche de incaltari corespunzatoare. N-am avut de ales (adica aveam - puteam sa ma intorc. Doar ca eu sunt taur din ala incapatanat si daca am pornit la un drum apai naiba ma mai intoarce! Pot sa inot eu in mocirla ca nu ma las) Si cam asa a si fost. Am intrat cu bietele sandale (bine ca nu erau cu toc!!!) pana la glezne in noroi, eram exact ca miticii aia de vin la munte in slapi cand ninge, ma simteam ca exact unu' din ala care cand urca pe Tampa si zice c-a fost pe munte. Groaznic! Ca sa nu mai spun ca s-a oprit si un baiat dragut sa il admire pe Cristian si eu nu stiam cum sa ma scot...ca tot la sandale se uita hahhaa (lui Andrei i-am povestit deja cum ne curteaza pe noi baietii in lipsa lui)

Ah si prin padure am vazut si un sorichete din ala maroniu si Maria are o fobie la propriu si noroc ca il avea pe Cristian in brate ca altfel cred ca o lua la sanatoasa pe acolo de nu ma mai scotea nimeni cu moralu' din noroi. Deci, reiau scena ca sa va dati seama cat sunt de inconstienta: Maria cu Cristian in brate prin noroi in panta in fata mea, eu inotand cu sandalele prin noroi si cu picioarele prin sandale...puteam oricand sa cadem amandoua...:))) Si-apai cred ca al meu copil clar ramanea cu amintiri si cu noroi pe nas de la 4 luni jumate! Asta pe langa amintirile cu toti fanii de pe drum care l-au supranumit "cel mai tanar si simpatic montagnard". 

No, ajungem sus: surpriza! O ditamai stanca (logic pana la urma doar venisem "la catarat"), in jur doar umbra si culmea! Se adunasera si cativa nori si mirosea a ploaie. Asta belea! Si ca sa puna capac nici nu mancasem nimic si era vreo 14h00. Noroc ca merindele erau acolo sus si am muscat pentru prima data dintr-o telemea intreaga, de frica sa nu ne prinda ploaia. Intr-o mana telemeaua, in cealalata rosia, nici paine nu-mi trebuia! Maria intre timp isi ungea rapid felii cu zacusca...si-uite asa in 5 minute am mancat si-am si plecat inapoi spre oras lasand padurii umbrite planul cu hamacul si paturica. Si pe baietii acolo sa-si desfaca coarda si ce mai aveau ei de desfacut. Coborarea "la sanda" a fost si mai apriga: eram ca la patinoar, doar ca mai naspa! A fost prima data cand imi venea sa plang pe munte si ultima data cand plec chiar si pana sub Tampa fara pantofi de munte la mine! (ca dupa cum se observa cu ochiul liber niciodata nu stii ce ti se poate intampla). Am ajuns acasa cu o vanataie si o julitura in genunchi, obosita moarta (mai mult psihic, evident) si usor infometata, dar nu mi-a trebuit nimic pana a doua zi, in afara de bine-meritatul dus. Inca frec la sandale sa iasa noroiul din ele - si crengile si broastele moarte si ce-o mai fi prin ele. Daca nu le mai pot purta niciodata sa-mi fie invatatura de minte si sa nu mai calc in viata vietilor mele la Mamaia! Ca de-acolo cred ca a plecat blestemul. 

De ce v-am povestit toate astea? Pentru ca a fost prima data cand mi s-a parut si mie ca am fost inconstienta! Si Maria m-a aprobat. Numai niste oameni dusi cu pluta si-ar duce copilul pe acolo...:)) Acum rad, vorba aia...dar atunci mai ca plangeam. De nervi. Si de durere de genunchi ca am uitat sa va spun ca in timp ce ma chinuiam sa stau in picioare pe panta cu noroi am si alunecat si am cazut exact in singurul bolovan de acolo! duminica 25 un fel de vineri 13. 

Si de final asa va scriu un mesaj pe care l-am primit de la un prieten foarte bun si sper sa nu se supere ca-l pun aici, dar inca ma face sa zambesc :) Si btw mi-e dor de tine, bai! Sa mai veniti si pe acasa ca sa va vedeti cu oamenii astia faini - care suntem noi :)

Asadar "Bai Nico, mai potoleste-te! Am citit cateva texte de pe blog despre finalul sarcinii, am vazut poze cu mama hippie si bebelul atasat, acum vad cum iti alinti baietii,... Tu iti dai seama ce asteptari creezi la populatia masculina de pe planeta? Si ca risti ca toate poentialele mame sa te urasca (ca poate nu-s toate asa de relaxate si de cool ca tine)? Un sfat prietenesc: mai termina cu postarile, ca risti sa ti-o furi Si acum lasand gluma la o parte,... super poze - sper ca esti atat de fericita cat pare in poze (eu unul nu cred ca te-am vazut nicioadata chiar atat de happy)!"

Concluzia: traiti-va viata exact asa cum simtiti, nu va stresati din nimicuri, copiii cresc frumos si armonios atunci cand simt bucurie si iubire in jur, nu discutii interminabile despre cum trebuie sa fie imbracati :)

Caci vorba aia: totu-i bine cand se termina cu bine, nu?...

...Si sincer prefer sa-i povestesc lui Cristian cum il duceam prin noroi la patru luni, cum plecam dimineata cu el de acasa si ajungeam seara, nu cum il scoteam doua ore in parc la pranz si restul zilei si-o petrecea singur in patutul lui cu niste jucarii de plus. 

Si gata, promit ca inchei cu un articol foarte intelept: Bebelusul de tinichea al societatii

Care ma face sa fug la Cristian si sa-l strang asa tare tare in brate ori de cate ori il citesc.