Se pare ca mi-am reintrat in mana cu scrisul pe blog. Ceea ce ma bucura, recunosc.
Oamenii din exterior au impresia ca atunci cand stai cu copilul acasa ai foooooarte mult timp liber! De parca copilul ar fi un bibelou care mananca la ore fixe, face caca la fel de organizat si in rest...sta. (acum imi vine sa rad cand ma gandesc de fapt la realitate). Well...pai nu-i chiar asa. Sau de fapt depinde de fiecare.
Eu de la inceput am stat lipita de puiut exact ca maimutele alea din documentarele de pe Discovery. De fapt el de mine.
(paranteza) Ahhh mi-am amintit de o poza draguta, trebuie neaparat sa o pun aici ! :)
(gata paranteza)
Uneori mi se intampla sa mananc cu el in brate pentru ca stiu ca atunci cand il las singur plange. Nu plange de nebun, nici ca are el chef de mofturi asa cum am mai auzit pe la "babele" lu' maica'mea (scuzati expresia, dar asa-mi place mie sa le alint). "Vaaai il obisnuiesti prost!" "O sa vezi tu, o sa fie un alintat...", "Nu-l mai dezlipesti tu de tine!" :) Pai nici nu-mi doresc.
Mereu cand mi-e greu si sunt rupta de oboseala (au mai fost si momente din astea, dar uitam repede noi, mamele ca deh! zambetul ala te face sa uiti ca poate cu o noapte inainte n-a avut chef de somn de pe la 2 pana la 4 EXACT atunci cand tie iti picau ochii in gura de somn). Deci cum ziceam: mereu cand simt asa o oboseala din asta cronica ma gandesc deja ca au trecut aproape patru luni si devin nostalgica ca o domnisoara batrana si ma uit la poze cu el de "cand era mic" si-mi dau seama ca timpul asta trece al naibii de repede si ca n-o sa-l tin o viata intreaga in brate si ca mai mult decat atat o sa-mi fie un dor nebun sa o fac si el o sa fie mare si n-o sa mai vrea sau n-o sa mai fie pur si simplu timpul ala al tinutului asa cu orele pana simt ca-mi pica mainile (hai ca am obosit eu cand am recitit fraza asta! Ideea pe scurt e ca trebuie sa profitam de prezent ca maine poimaine ne pleaca copiii la facultate si noi ramanem plangand ca nu i-am tinut destul in brate atunci cand am avut ocazia si ni s-a dat sansa asta. Si nu ca n-am fi vrut, ci ca ni s-a spus ca "asa nu e bine"). Si cand ma gandesc la asta il strang si mai tare si nu-mi vine sa-l mai las deloc. Asta pe langa faptul ca un bebelus nu are cum sa fie alintat. El nu poate decat sa simta nevoia de afectiune, de caldura mamei lui. Asta pe langa faptul ca un copil cu care iti petreci timp e un copil acceptat, care se va dezvolta armonios.
Ieri m-am dus de exemplu pana la bucatarie si pana sa ma intorc incepuse sa se mataie (un fel e inceput de plans). Cand am intrat in camera s-a luminat dintr-o data si a inceput sa rada. L-am pupacit pana l-am tocit si mi-am dat seama ca nu ii era nici foame, nici sete...voia doar sa stau acolo, cu el. Are totusi momente cand sta si singurel (il mai las uneori si-l urmaresc din usa) - e perioada amuzanta cand incepe sa-si descopere manutele si le ridica asa cu pumnii stransi si se uita la ele pret de cateva minute bune. Cand face asta radem amandoi - si eu si Andrei - si ii spunem intr-una Super Bebeeeeee. Azi, printre altele, cred ca s-a recunoscut in oglinda. A fost prima data cand s-a uitat la el si a ras. Uneori tare as vrea sa fiu in mintea lui sa vad cum face conexiunile, ce simte cand ne vede! :)
In cu totul alta ordine de idei - dar legat tot de Cristian (stiuuuuu vorbesc numai despre copil, nu?!:)) aia e) - azi mi-au ajuns scutecele textile la care m-am hotarat sa trec de mai demult, dar inainte am tot citit m-am informat m-am documentat...ca sa vad exact ce si cum. Ideea e foarte simpla: poti sa folosesti scutece de unica folosinta (gen Pampers - pe care le-am folosit si noi pana acum si ma frustram de mama mama) pe care le arunci direct la gunoi si care se pare au in componenta tot felul de kakiuri (incepand cu gelul ala care retine umezeala...) sau poti sa cumperi cateva scutece textile si sa le folosesti pana incepe bebe sa faca la olita (sau pe el...depinde cum are el chef :)) ). Stiu, va ganditi ca ne intoarcem pe vremea lu' mam'mare la scutecele de finet! O sa innebuniti cand o sa vedeti cat sunt de misto scutecele astea! Pun o poza cu astea ale mele sa vedeti ce comoara am acasa :) Eu sunt tare mandra de decizia asta...singura chestie e ca trebuie investit un pic mai mult la inceput, dar pana la urma investitia per total e mai mica. Eu am facut un calcul rapid si sincer merita!
Ah! Si inca o chestie care m-a convins sa fac marea schimbare: acum cateva zile a fost ziua aia de primavara (cred ca singura de anul asta!) si era foarte cald (stiu, daca ma uit acum pe geam pare un vis) - Cristian in wrap, transpirati amandoi. I-am pus instinctiv mana sub fundulet si era incins de mama focului parca ardea asa. Si-mi imaginam deja plasticul ala incins la funduletul lui simpatic ... :(
Asa ca...bine ati venit in viata noastra, scutecelelor ! :)
