Aventurile de luni - Mimita is gone

Bai, ce zi am avut ieri! Am avut asa o zi ca nici n-am mai avut forta sa scriu despre ea tot ieri...

Dimineata a venit seful de scara la mine sa ma intrebe daca cumva mi-am mutat bicicleta in beci - pentru ca nu mai e acolo unde obsnuia sa fie (peste vara mi-o tinusem in boxa de la parter de la care aveam doar noi doi cheile ca sa nu ma chinui sa o tot car, cu toate ca n-am apucat sa ies decat o data cu ea). Well...din cate imi amintesc n-am dus-o in beci, dar haideti sa verificam ca sa nu ma fac de cacao. Nu era in beci. Bicicleta disparuse deci. Singurul meu noroc e ca nu costase vreo 1000 de euros. Altfel, sentimental vorbind era Mimita...

Zice seful de scara ca ar fi sunat el la Politie, dar ca nefiind a lui a zis ca poate sun eu. Fara sa stau prea mult pe ganduri, sun. Mi se spune ca o sa vina o echipa in cel mai scurt timp. Dupa vreo juma' de ora apar doi somni imbracati in politisti. Le explic ce s-a intamplat, ei reci asa ok ok, haideti ca vin colegii nostri imediat (?). Okay. Apar doi domni, unul in pantofi, celalalt in tenisi. Ma intreaba si ei ce s-a intamplat, reiau povestea, mergem sa vedem ce si cum, lacatul de la usa exterioara se pare ca a fost spart. Ghinionul meu. Problema e ca bicicleta era in alta camera, undeva dupa centrala termica a scarii. Deci ca sa o iei de acolo trebuia sa sari un gard, sa spargi un lacat, sa treci peste centrala si abia dupa aparea minunatia de Mimita (mai ceva ca in basme). Eu bag mana in foc ca cine a luat-o stia ca e acolo, dar asta e partea a doua. 

Pe ceas am stat o ora jumate in "dependintele incaperii" ca sa descriem detaliat cum arata totul! Ca usa din spate din metal, ca belciugele erau agresate, ca mai sunt trei usi si cum le deosebim, care e prima incapere, care e a doua...dupa vreo juma' de ora ma trezesc eu desteapta sa intreb daca n-ar fi mai simplu sa facem niste poze. Domnul in pantofi dicta, iar celalalt scria in timp ce-i tremura mana pe pix de frig (cred ca erau vreo 10-15 grade) in semi-beciul ala numit boxa. Era ca-n filmele cu prosti. Mi se explica ca asta e procedura, ca oricum urmeaza sa vina echipa de la criminalistica sa ancheteze (wow) - si ca vor face ei fotografii. Bun. 

La un moment dat baiatul in tenisi il intreaba pe "dictator" (asta vine de la dictat:)) ) daca sa-l treaca si pe el acolo pe hartie cum ca a fost de fata. Zice un "da" din ala cu zambetul pe buze, dupa care..."in caz ca ma intreaba astia pe unde am fost". Incep sa rad, zambeste si el. Pai cum dracu', doar asa merge treaba la noi! Acum inteleg de ce mereu la mine in spatele blocului e o masina de politie goala si doi colegi care ies de la pariuri. Pentru ca mai mult ca sigur nu-i intreaba nimeni nimic si oricum chiar daca ii intreaba - probabil o fac de complezenta. Misto. 

Dupa vreo ora in care incepuse si mie sa-mi fie cam frig si ma intrebam daca Cristian s-a trezit cumva (era sus cu bunica'sa) - ii intreb asa nonsalant pe baieti daca exista vreo sansa reala sa-mi gaseasca bicicleta sau ne pierdem toti timpul aiurea. Raspunsul a fost pe cat de hilar, pe atat de realist "Uitati-va si dumneavoastra pe tocmai, pe la targuri...poate o gasiti pe acolo" :)))) 

Trece o vecina si nu intelege de ce stau pe scara blocului, imbracata aproape in pijama, pe mapa unui politist si dau declaratii. Se uita un pic speriata la mine si ii explic ca mi s-a furat bicicleta din boxa blocului. "Vaaai, dar nu mai suntem deloc in siguranta!". Mda. 

Imi vine in minte subit o chestie pe care am citit-o mai demult, cum ca undeva prin tarile arabe daca furi ti se taie o mana. Genial! Eu as aplica-o clar si la noi, fara nici un fel de drept de replica. Ai furat o data, a doua oara nu-ti mai vine. 

Furatul nu e cool. Nu conteaza daca furi o guma de mestecat din magazin, o bicicleta sau o masina. Sau din casa cuiva. 

Intre timp ajung "criminalistii" cu vesta rosie. Intra in boxa (nu stiu exact ce fac, pentru ca eu scriam declaratia), ies dupa vreo 5-10 minute, ii intreb daca au gasit ceva amprente si incep sa rada. Ma uit la ei si imi raspund zambind "Am facut cateva poze pentru dosar. V-ati uitat la multe filme politiste, nu?". Incep si eu sa rad si le spun ca poate-s eu mai naiva. Parca-mi imaginam altfel anchetele astea politiste. 

Ma uit la ceas. Se facuse vreo 11h15. Ma suna mama, s-a trezit Cristian si la 12h trebuie sa fim la piscina. Ii intreb deci:

- "Mai dureaza mult?"

- "Nu, domnisoara, terminam imediat. Aveti masina ca sa ajungeti la piscina?"

- "Da."

- "Perfect!"

Gand despre fumat. Si despre de ce nu

Deja ma gandesc ca daca scriu despre asta multi o sa se uite crucis, dar simt nevoia sa-mi exprim gandurile, asa ca-i dau bataie pana nu se trezeste Cristian si-si da seama ca am fugit de langa el dupa ce a adormit :) 

Treba asta cu fumatu'-i boala grea - va zic eu sigur! Vad zi de zi la oameni in jurul meu, vad la mama care nu-si incepe ziua fara sa devoreze cateva tigari afara, pe balcon (ca deh, ar fi nasol sa stam toti in fum de tigara cand are ea chef sa fumeze, nu?). Nu judec pe nimeni si putin imi pasa de ce face omu' la el acasa. Ca pana la urma acolo-i buba. Problema mea cu fumatul e strict legata de activitatea asta atat de ravnita in locurile publice. Si va zic sigur ca pentru un nefumator - chiar daca n-o spune ca sa nu deranjeze - e al naibii de nasol sa suporti fumul de tigara. 

Stiu ca-s interese mari, am aflat ca banii care vin de la companiile care produc tigari si intra direct in buzunarul statului nu-s de lepadat, dar totusi de ce la noi nu se poate? In orice tara civilizata respectul i se cuvine celui care nu fumeaza, pentru ca asa e normal. E ca si cand m-as ca**ca langa masa unui om care mananca - e exact aceeasi lipsa de bun simt. 

La noi am fost in restaurante unde era un fel de compartimentare, daaaaar sa ne intelegem - fumul circula cam pe unde voia el - pentru ca avea vointa proprie. Asa ca tot un fumator pasiv eram la sfarsitul serii. Ma enerveaza treaba asta, ma frustreaza si de cele mai multe ori am renuntat sa mai ies in anumite locuri doar pentru ca se fumeaza. Nu-mi place sa miros ca o scrumiera ambulanta, nu-mi place sa ajung acasa si sa ma simta Cristian mirosind a tutun - mi se pare hidos. 

Si mai nasol e cand fumeaza lumea pe strada si oricat de mult ti-ai dori sa ii ocolesti - tot la tine trage fumul ala nenorocit exact cand esti cu copilul in boba. Nu va spun ca am mai vazut si mamici fumand langa carucior si sufland fumul "in alta parte". Really??? Mi se intorcea stomacul pe dos instantaneu. Yack! 

Cand l-am cunoscut pe Andrei fuma si el. De vreo zece ani. Mi-a spus ca la inceput nu i-a placut, a fost oribil. Dar anturajul "l-a convins" ca e cool. Si ca "ce naiba sa faci cand toata lumea fumeaza?". L-am lasat vreo cateva saptamani si i-am explicat ca nu raman cu el daca viitorul lui miroase a tutun. Asa ca in trei luni a reusit sa se lase. Taica'miu s-a lasat dupa 30 de ani. Deci nimic nu e imposibil daca asta e ceea ce-ti doresti. 

Chiar, tati, azi ar fi fost ziua ta daca inca mai erai aici. Ne-ai fi spus ca nu vrei cadouri si am fi ras un pic impreuna in timp ce ne spuneai cateva bancuri din sutele pe care le stiai...Ma oftic ca nu esti aici. Serios. Te-ai fi topit de dragul lui Cristian. E un baietel asa misto! Rade mult si e calm. Sper sa nu se apuce niciodata de fumat :) 

Chiar ma gandeam intr-o zi - ca in jurul meu am ramas (nu stiu daca intamplator sau nu, pentru ca n-am stat sa fac nici o selectie asa la drum de seara) doar cu oameni care nu fumeaza. Si e genial! :) Once again...nu judec si inca am prieteni care fumeaza, chiar daca ne vedem rar :) Dar zic asa...ce misto ar fi daca n-ar mai fuma nici ei :)) 

O zi faina...si...scoateti-va fumurile alea din cap ! ;) 

PS: textul a fost scris aseara. 

Ahh si pentru astia care intelegeti franceza...take a look :) e o reclama mai veche care a fost interzisa in Franta. Dar imi merge direct la suflet ! 

Povesti de amor cu IKEA.

Povestea de azi n-are legatura cu Cristian :)
Si de fapt nici nu e poveste, e realitate.

Acum vreo doua saptamani am dat o comanda la IKEA de mai multe produse. Intr-o joi seara. Vineri, cand eram in drum spre piscina cu Cristian ma suna cineva de la ei ca sa le confirm telefonic ca nu m-am imbatat cu o seara inainte si e pe bune comanda. (i)E!

Luni pe la pranz ajung produsele, Andrei la munci, Cristian dormind in masina. Il rog pe baiatul de la FAN Curier sa duca el toate alea sus pentru ca nu pot urca si sa le lase acolo - oricum erau o gramada si n-aveam cum sa le desfac, sa verific...si sa le montez :)) 

Seara incepem sa deschidem pachetele ca de Craciun si ne dam seama ca lipseste o masuta. Il sun pe baiatul de la fan intai si-mi spune ca in masina lui nu a ramas nici un pachet. Okay-dokay.

Sun la IKEA. Era marti dimineata. Imi raspunde o domnisoara timida care dadea semne de alzheimer precoce (mi-am dat seama de asta dupa ce a uitat sa ma sune de vreo trei ori la rand...). Ii spun problema mea - cu nr de comanda, date, ore tot. Imi spune ca "chestiunea" trebuie investigata si ca ma suna ea in jumatate de ora. Trec mai multe ore si nimic. Sun din nou. Imi raspunde un baiat. Ii explic din nou problema (pe scurt), ii spun ca am mai sunat, ma intreba de nr de dosar (norocul meu ca am lucrat in domeniu, altfel ai impresia ca cineva face misto de tine :)) ), ii spun ca n-am primit nimic, el okay, eu okay. Imi spune ca ma suna in 10 minute ca trebuie sa vada exact cine s-a ocupat de cazul meu (devinsem un caz intre timp). Ma suna (sunt complet luata prin surprindere...recunosc ca ma asteptam sa sun tot eu dupa cateva ore). Imi spune ca s-a ocupat colega lui, cazul e inca deschis si ca ma suna ea in cursul zilei. Nada. Mai trece o zi, mai trec doua. Zic sa sun iar - poate poate s-a elucidat misterul comenzii mele. Imi raspunde altcineva, cazul a fost trimit la echipa care se ocupa de foto/video naiba stie (sau de sesizari...), mi se explica ca produselor li se fac niste fotografii cand pleaca de la ei, trebuie analizat cazul...okay. No, cat poate dura o analiza de caz din asta in care a fost asasinata (probabil) masuta?! Zic bine, cand puteti sa ma sunati? (Pauza). Pai sa vedem cand primim raspuns de la echipa noastra de...(sesizari parca), ori va suna ei (??). Okay, sa ma sune totusi cineva. 

Am plecat la mare, ne-am bronzat, am mancat, ne-am simtit bine, am si racit un pic (baietii mei din dotare, eu am scapat), ne-am aruncat in ditamai valurile, am scapat cu bine, am vazut gaste care plecau spre tarile calde (btw unde-s tarile astea calde..ne-am pus problema cu totii :)), sau in fiecare an isi aleg alte tari? ce misto...), am vazut si niste nudisti care cred ca plecau spre tarile reci dupa numerele de la masini...well well si de la prietenii mei de la IKEA nici un semn. Aproape ma intristasem, mi se parea ca avem deja o relatie. Ma simteam abandonata acolo in Vama...

Intr-o dupa-amiaza imi iau inima in dinti si ii sun ca intr-o relatie din aia la 16 ani cand astepti un telefon si cand nu vine te gandesti sa suni tu ca deh - emancipare. Dau peste alt baiat. Ii explic si lui problema mea (cu muzica de la Stuf pe fundal) - si se scoate frumos. Imi spune ca A (prima fata cu care am vorbit) s-a ocupat de cazul meu si ca ea nu e acolo si ca ma suna sambata. Zic okay, oricum joi, vineri, sambata - la mine n-are relevanta. Ma suna sambata. Cazul e inca deschis (omg,...masuta poate s-a sinucis in drum spre Brasov), se ocupa acum alta echipa de el (I feel important! :)) ), dar ma suna ea saptamana care urmeaza. Eu n-o credeam oricum, dar am zis okay, oricum sunt la mare, vantul ma bate asa fain, de ce sa ne enervam tocmai in week-end? 

Ajungem acasa. Trec luni, marti si miercuri nepasatoare. Iar ma intristasem. Imi petreceam orele privind telefonul si nimic. Ieri dupa-amiaza imi iau iar inima in dinti, de data asta cu putini nervisori in fundulet (exact ca un bebelus nemancat/nedormit).

Imi raspunde alta fata. Ii explic problema, vrea sa ma flituiasca, cazul e inca deschis...stati sa vedeti ca tocmai cautam masuta prin depozitele FAN curier (Rili ???). Eram pregatita sa ma urc in masina sa o caut eu - ca vad ca nimeni nu stie cum se face. O intreb daca are vreun contact de la ei ca sa ii sun eu sa le explic ce si cum. "Dar vai nu dna Nicoleta, este problema noastra, noi avem contract cu ei, noi trebuie sa va rezolvam problema" (you finally got my point!!!). Pai tocmai, as vrea ca la problema mea sa existe o rezolutie, dar eu nu o vad. De doua saptamani mi se spune exact acelasi lucru, cum ca cazul meu este inca deschis, ca trebuie sa treaca prin toate departamentele ca sa (surpriza) mi se gaseasca un produs. I-am explicat cum as pune eu problema in relatia cu clientul, mai ales atunci cand este vorba despre ditamai IKEA, nu discutam despre chioscul de la coltul strazii. In primul rand, daca eram in locul lor, as fi trimis masuta de la prima sesizare, dupa care mi-as fi rezolvat problemele in intern cu cei de la FAN Curier. E penibil sa lasi clientul sa astepte doua saptamani aiurea, fara sa ii spui nimic, nici sa nu ii dai alternative. 

Am tinut-o vreo 20 de minute la telefon ca sa ii explic ca nu asa se intretin relatiile cu clientii, ca e mai mult decat frustrant sa fie nevoie sa sun eu de fiecare data, mai ales atunci cand mi se promite ca o sa fiu sunata si apelul dispare in triunghiul bermudelor. I-am spus ca astept un raspuns cat mai curand, in caz contrar voi face si o sesizare scrisa, pentru ca telefonic nu am impresia ca se rezolva ceva. Intre timp imi mai baga cate un "Dna Nicoleta, va inteleg perfect nemultumirea..." (e foarte amuzant sa auzi chestia asta in momentul in care stii exact despre ce script e vorba...asta a fost funny - pentru ca i-am spus la un moment dat sa lase scriptul ala de-o parte, pentru ca am trecut de faza cu politeturile gratuite - acum avem nevoie de o rezolvare pentru problema). 

Discutia s-a terminat cu "o zi buna". 

Dupa-amiaza ma suna cineva la IKEA. Masuta o sa fie livrata azi intre 11h-17h. 

Adica pe scurt e vina mea ca nu le-am oferit mai devreme solutia. Stupid me...

Hai, sa fie veselie - ca soare e cat cuprinde!