Barbatii si handicapul emotional

Provocarea mea cea mai mare in calitate suprema de mama de baiat este sa cresc un barbat care sa nu aiba issues de natura emotionala. Da, un barbat. Pentru ca oricat de simpatici sunt baieteii cat sunt mici - ei devin la un moment dat adolescenti si imediat dupa - chiar sub ochii vostri - barbati. Stiu - pare ca e mult pana atunci. Dar "intelegerea" cea mare pe care am facut-o cu mine, my self and I este ca ii vor acorda lui Cristian tot timpul de care are nevoie, toata rabdarea pe care o am si mai ales tot sprijinul din lume. 

Presupun ca fiecare dintre noi (noi, adica "muierile") si-a luat macar o data barbatul la o discutie mai serioasa (de care majoritatea fug mancand pamantul doar cand aud cuvantul "discutie" sau si mai bine "vreau sa-ti spun ceva" :) )

-"Si...cum te mai simti? Esti fericit cu...(noua cratita, soacra, noua masina, faptul ca o sa mai avem cinci copii etc etc)? Esti ok cu...(idem)?"

-"Aaaa...cred ca da". 

Tot ceea ce e legat de exprimarea sentimentelor sau a emotiilor = mai bine nu. 

Nu zic ca-s toti la fel, cele care aveti barbati guralivi si gata sa-ti exprime sentimentele la tot pasul...well..:)) aveti grija totusi! sa nu fie nici prea expresivi. 

Am cateva expresii in topul topurilor pentru care as putea intra in pamant de 10 ori la rand:

"Esti baiat (si mai ales esti mare - uite ai aproape 2 ani!), tu NU AI VOIE sa plangi! Vai, ce rusine! Baietii nu plang." 

- tradus "Esti baiat, si nu ai voie sa te doara, sa plangi, sa-ti exprimi nici un sentiment!"

Si ajungi adult. Barbatul fatal. Ar muri toate femeile sa te cunoasca. Dar ele habar nu au. Si trece timpul - iti cunosti iubirea vietii tale si nici tu nu ai habar ce e cu tine. Nici cu ea, ca doar nu stii ce e aia empatie, ce inseamna ca cineva sa te asculte cand vorbesti, sa spui ceea ce simti, termenul de "comunicare" pare doar un termen scos din dictionar. Ti-e si frica de fapt sa spui multe, pentru ca de cele mai multe ori - ori ti s-a taiat scurt elanul, ori ai fost judecat. Asa ca mai bine taci. Cand o asculti pe ea ca vorbeste, pare doar rupta dintr-un film ciudat, o lasi sa zica ce are de zis - tu te gandesti la ale tale si speri ca pana maine sa ii treaca.  

Eu nu sunt clar perfecta. Si stiu treaba asta, si in general atunci cand apar copiii in viata noastra parca ies la iveala toate problemele din copilarie, adolescenta...percepem altfel intamplarile din trecut si mai ales lucram cel mai mult acolo unde noi am avut goluri. 

Revin la Cristian. Chiar imi doresc sa ii ocrotesc viata emotionala, sa il cresc frumos, bland, bun, sa stie sa se bucure de lucruri mici, sa vada frumosul in orice. Nu mi-as dori sa-l vad peste ani un barbat handicapat emotional. 

Pfff stiu! E al naibii de greu. 

E timpul sa ma retrag. Somn usor. Ma duc sa il pup pana il tocesc - iar...! :) Sper sa nu-l trezesc

PS: am inceput sa citesc "Crescandu-l pe Cain" - sper sa o termin curand, inca nu reusesc sa citesc doar carti de specialitate - mereu mi se face dor de Zafon :) si uite asa iese o impletitura de stiluri...well...:)