Dulcegarii si filosofii de toddler - part I

Cristian, acu' ceva timp.

Se trezeste el pe la 7:30, ca niciodata. Eu nu sunt genul foarte matinal, n-am fost niciodata si stiu ca cine se trezeste de dimineata ajunge departe, dar no! nu te prea poti pune cu inner peace-ul omului si somnul. Anyway. Si fuge dincolo, aduce trenulete pe pat si ce-a mai gasit el, devenisem - undeva sub plapumioara calda - toboganul lui, partia, sina de tren ... "mami, tine picioaiele mai tzus" ca n-aluneca bine trenuletul, tac si fac doar ca sa ma mai lase sa stau un pic la caldurica pana pe la un 8:30-9:00. Si sare, tipa, se maimutareste, mai vine pe la mine sa ma pupe, eu stau cuminte la locul meu ca un ingeras. Si dupa vreo ora de chiut imi spune pe un ton serios: "Mami, nu mai face gaiagie! Ca dorm copiii" :)))))) Ce sa mai dorm ca m-a busit un ras instantaneu si mi-a sarit tot somnul. Tot eu eram aia galagioasa :)) 

Alta data, zilele trecute, tot asa: seara tarziu, ne asezam toti in pat. Andrei citeste povesti, noi ne tinem in brate si ne pupacim (my favorite moment of za day :D ), imi spune de vreo zece ori "mami, te iubec" in timp ce se uita in ochii mei, eu ma topesc si hop si eu "si eu te iubesc pe tine, puiul meu de om", trece treaba cu cititul, stingem lumina, liniste. Trec cateva secunde, eram aproape atipita si-l aud: "Mami, ce mai faci?" :)))) 

In alta seara, acelasi ritual, stingem lumina, pac pac toata lumea aproape atipita (Andrei sforaia de fapt pentru ca are acest talent inedit sa adoarma in fix 5 sec pe ceas de cand inchide ochii - mai ales cand tre' sa citeasca el) si-l aud "Mami, ce sunt eu?" "Baietel, iubire"...mai sta un pic "Mami, ce esti tu?" eu - in timp ce cascam si ma gandeam ca sunt intrebari capcana - "Femeie, iubire. Adica o fetita mai mare" ... "Mami, si tati ce e?" Aaaa...Un adormit "Tati e barbat" Cristian chicotind "Tati e baietel! Baaai....baaaai..." si intarzia sa zica continuarea razand singur pentru ca eu eram atipita si nu mai aveam chef de vorba si Andrei...v-am zis...Zzzzz. Funny kid :) 

Hai ca va mai zic cand imi mai aduc aminte :) 

Primarul si gloata

Ieri mi s-a intamplat o chestie care nu credeam ca mi se va intampla vreodata. Nu mie. Nu in parcul din spatele blocului in care ma duc zilnic sa ma joc cu Cristian. Nu in 2016.

Iesim ca de obicei pe la un 18h in parc. Cand ajungem, in loc de clasicii nostri prieteni de joaca de cativa ani, o multime de pensionari impanzisera incinta adunati in palcuri de cate 2-3 stand, asteptand ceva. Initial am crezut ca a murit cineva, prea stateau asa adunati acolo fara sa faca nimic, "fara nici un sens in viata". N-ajung bine, ca incep sa aud zumzete de ici si colo cum ca vine "domn primar Scripcaru". 

In cateva secunde fac legatura cu cele 4-5 utilaje de la Vectra care fusesera in parc cu cateva zile inainte, grabind asflatarea unui teren de basket care era perfect functional. Chiar ma intrebasem de ce naiba vin sa il repare fix pe asta cand in oras sunt strazi cu gropi cat nesimtirea unora...? Dar no, am zis ca aia e...ce stiu eu cetateanul de rand, nu? Stiu Ei mai bine. 

Intre timp, apare si dumnezeul gloatei "domn primar". Si uite-i cum se strang toti in jurul lui - unii cu treningurile tinutele sport proaspat scoase de la spalat, altii cu camasile scoase de la naftalina pentru preafericitul eveniment. Deja era evident cam care venisera acolo "chemati" de el si cam care nu. Vreo doua doamne de pe banca din spatele meu  care venisera cu copiii in parc imi tot spuneau c-ar trebui sa "plece naibii de aici cu tot cu pupincuristii astia dupa el, ca ne-am saturat de el doamna!" Zic da, dar nu vedeti ca a asfaltat terenul de basket, acu' tre' sa faca poze sa se laude un pic si pleaca. Sau credeti ca o sa mai vina prea curand sa va intrebe de sanatate? Radem amandoua si vad ca galusca mea da sa se duca spre tobogan. 

Cand ajung langa tobogan, gloata impanzise si scarile si tot. Adica ma scuzati - babele care obosisera de atata asteptat - ca s-a lasat asteptat domn primar - asa fac toate divele. S-a si scuzat cand a coborat din masina, ca vezi doamne mai avusese treaba si in alta parte. Poate pe Toamnei ca sa taie vreo panglica :) 

Si-n fine, chiar n-aveam nimic nici cu adunarea lor, nici cu tinutele lor, nici cu plictiseala de pe fetele lor. Pe bune. Chiar eram zen si peace and love si ma stiti voi. Si dau sa ii fac loc lui Cristian spre treptele toboganului, cu un "ma scuzati, va rog, copilul meu ar vrea sa se dea si el pe tobogan". Aud vreo zece voci care imi fac asa un "shhhhh" din ala lung si apasat, de parca eram la o inmormantare. "Liniste, duamna, nu vedeti ca vorbeste domn primar???" (nu pun semne de punctuatie in mod ostentativ in general, dar exact asta a fost reactia gloatei) Aaaaa. What? Recunosc ca pentru cateva secunde am crezut ca sunt in Coreea de Nord la o defilare. "Pai nu vreau sa fiu nepoliticoasa, dar trebuie sa recunosc ca nu ma prea intereseaza discutiilor voastre cu domn primar. De fapt ma cam doare in fund. Eu am venit cu baietelul meu in parc si mi-as dori sa profitam de tobogan si sa ne relaxam un pic. Daca se poate." 

Va cam dati seama ce am starnit acolo, in sufletele plictisite: "Dar vai, dar nesimtito!! Obraznico! Obraznicaturo! Cum poti sa vorbesti asa?" (panica, panica)  Credeam ca visez. Iar. Cateva voci de babe d'astea (bai, scuze! dar chiar nu le pot spune duamne asa cum si-ar dori! nu pot!) tipau asa in continuu la mine de parca as fi omorat pe cineva cu cateva secunde inainte si voiau sa ma omoare cu pietre. 

Indraznesc totusi: "Cum adica ma faceti nesimtita? Cu ce drept?" Ele tipau in continuare exact aceleasi chestii. Okay, se da una grasa de pe scarile toboganului, chipurile sa ne faca loc pana la urma, cand din stanga un tanar imbracat la camasuta si el, dichisit (nu era dl Oprica, ca ala statea fix langa domn primar) imi spune pe un ton asa de superioritate "Tu nesimtito, tu! Cum spui ca te doare in fund de domn primar?" Eram nervoasa, dar ma si busea rasul in sinea mea pentru ca imi imaginam cum am vreo doi metri inaltime si vreo 90 de kg si ma duc sa ii dau baitasului una peste capul ala frumos tuns si sa ii spun "Mai baiete, trezeste-te mai la realitate! Lasa bai comunismul si defilarile si gaseste-ti un job!" 

I-am spus ca ma doare in fund de adunarea lor si ca daca el a inteles gresit nu e problema mea si ca ar face bine sa vorbeasca mai frumos, ca deocamdata nu ne cunoastem si cine stie in ce context ne mai intalnim. Si ca mai exista o chestie pe lumea asta care se numeste "libertatea de expresie" O tinea pe a lui cu "tu nesimtito". Dragut, ce sa zic. Asa ii creste probabil in ograda lui domn primar.

M-am uitat in jur inca o data si l-am luat pe Cristian in brate ca sa plecam de acolo, din mijlocul gloatei careia e evident - nu ii apartineam. N-ai cu cine! 

Doi ani si-un pic de iubire

Zilele trecute m-a intrebat cineva cati ani are Cristian. El stie ca acum are "doi ani", ca s-a cantat "La mutzi ani taiasca" de ziua lui, ca lumea a mancat tort si el a suflat in lumanari (ajutat de prietena lui, Teo :) ) si ca a primit cadouri. Cateva zile dupa aniversare, daca venea cineva in vizita asa total intamplator tipa prin casa fericit "cadouuui" :)) A trebuit sa ii explic ca a cam trecut ziua lui. 

Ce-am invatat eu in astia (aproape) doi ani de mamicitie? Multe. Cat n-as fi invatat probabil in 10 ani fara el...

Pai am invatat ca un copil fericit e musai sa aiba o mama fericita. Serios! Si ca daca mama e obosita, nervoasa, nemultumita...nici copilul nu va fi ok. 

Imediat dupa ce am nascut si Cristian era cam cat o pisicuta gingasa la sanul meu, aveam impresia ca le stiu pe toate, ca doar cum fac eu e bine si ca restul care nu fac asa sunt cu capu'. "Cum adica sa nu-ti alaptezi copilul?!", "cum vine aia sa nu doarma el - puiul de om - langa mama lui?", "cum adica sa stea mereu in carut cand poti sa il porti si sa il tii aproape de tine, sa-i simti mirosul ala fain de bebelus pana nu mai poti?". Evident - astea au fost alegerile mele pe care le-as face de 100 de ori daca ar fi sa dau timpul inapoi. Si mi-am dat seama in timp ca de fapt sunt alegerile mele si asta ma face pe mine fericita. Pe mine, asa cum sunt eu - cu valorile, educatia, asteptarile mele.  

Am prietene care si-au alaptat copiii pana tarziu, altele doar un pic, altele vreun an, prietene care dorm inca cu copiii in pat (2,3 copii - imagine that!), altele care de la nastere deja ii facusera camera separata copilului, mame care isi poarta copiii sanatos, altele care ii poarta nesanatos, altele care nu ii poarta deloc. Mame care au inceput sa-si hraneasca copilul la 4 luni, altele la 6, altele la 8. Stiu mame care pleaca in concediu linistite fara copii, altele care pleaca cu inima stransa fara copii pentru ca asa si-a dorit sotul - o vacanta doar in doi, altele care nu s-ar putea desparti de ei o noapte. Mame care ar sta acasa cu copilul o viata intreaga, altele care s-ar intoarce la munca dupa 3 luni. Unele care asculta de gura lumii, altele de gura mamei/soacrei si altele care citesc si se informeaza si aleg singure ce cred ele ca e mai bine. Toate sunt mame faine si mame bune pentru copiii lor. Pentru ca da, o mama fericita = un copil fericit. 

Toate, dar absolut toate, suntem diferite. Mi-a luat ceva timp sa inteleg treaba asta, sa nu ma mai amestec, sa nu mai dau sfaturi daca nu imi sunt cerute si sa inteleg ca nu toti copiii sunt ai mei :) Si mai ales, sa nu mai judec. Si ca pana la urma fiecare face exact asa cum e bine pentru ea, asa cum simte ca trebuie sa fie lucrurile in viata ei. Mamele aleg ceea ce le face fericite. Ceea ce este pana la urma perfect pentru toata lumea :)  

Cu Cristian am facut ceea ce se pare ca se numeste "attachment parenting" instinctiv. Mi l-am dorit atat de mult in viata mea, il asteptam de asa de mult timp - incat nu l-am putut indeparta de mine imediat dupa nastere, cand tot ceea ce visam era sa il tin in brate si sa-l iubesc. Si ne e bine asa. De fapt, ne e perfect.

Acum e mare - sau cel putin asa mi se pare mie. Vorbeste mult...nu stiu sincer cu cine seamana? :) Intr-o zi l-am intrebat ceva si mi-a raspuns asa mieros de m-am topit instantaneu "Ouuuui". Deci franceza mea da roade. Stie sa numere pana la 10 in franceza dupa mine si mereu cand incep sa vorbesc cu el imi spune: "Matheo si Elisa mica" (prietenii lui din Franta de 3ani si respectiv cateva luni :) ) Mi se pare fascinant felul in care copiii fac conexiuni din astea de te lasa cu gura cascata. L-a auzit doar o data pe Mat vorbind franceza. Btw o chestie pe care nu am facut-o niciodata a fost sa il subestimez. Intelege muuuult mai multe chestii decat ne putem noi imagina si treaba asta mi-a dovedit-o in repetate randuri. Ca sa nu mai spun ca are o memorie mult mai buna decat a mea. Daca nu gasesc ceva prin casa, pot sa il intreb linistita pe el. 

Mi-am dorit mereu o relatie faina cu copilul meu, o relatie de incredere si un fel de respect asa pe care de multe ori parintii nu il ofera copiilor. Si e fain sentimentul ala ca iti reuseste ceva, ca e cum ti-ai imaginat sau chiar mai bine decat ti-ai imaginat :) 

S-au scurs doi ani de iubire minunata. Simt ca va urma o alta perioada din viata noastra, simt ca ne vom petrece timp impreuna, dar mai putin. Planuim sa il dam la cresa/gradinita. Am inima cat un purice si ditamai nodul in gat, dar lucrez la asta :) Sper din suflet sa ii placa si sa se acomodeze usor.